Impozitul pe cifra de afaceri și contribuția de solidaritate au fost cele mai controversate subiecte în ultima perioadă. Deși în jurul lor s-a iscat o mare vâlvă, premierul Tudose a terminat la propriu toate speculațiile din presă trecându-le la 'discutate și uitate'.
Excutivul a realizat că impozitul pe cifra de afaceri și contribuția de solidaritate nu ar fi adus mari avantaje la bugetul statului. Potrivit Capital, ministrul de Finanțe a vorbit despre aceste decizii și a lămurit câteva dintre subiectele care se află încă sub semnul întrebării.
Acesta a declarat că statul va încasa pentru prima dată TVA-ul declarat, adică conturile individuale de TVA vor crește gradul de conformare la 100%.
Ionuț Mișa a vorbit și despre taxa de solidaritatea. întrebat dacă se va mai aplica, acesta a spus că: 'Premierul a solicitat o analiză mult mai fundamentată pentru a vedea dacă s-ar justifica implementarea ei. Au existat discuţii despre plafoane şi despre veniturile pentru care ar urma să se aplice. Ulterior, după simulări, uitându-ne şi la practica internaţională, ne-am dat seama că nu există o justificare cost-beneficiu pentru implementarea ei. Premierul a fost deja informat de rezultatul analizelor noastre.'
De asemenea, acesta a vorbit și despre impozitul pe venitul global.
Vezi și Mutare hotărâtoare a Băncii Transilvania, de la 1 august! Toți clienții băncii trebuie să afle
'E un sistem care a fost utilizat la începutul anilor 2000 în România, şi a produs şi efecte. În continuare, funcţionează în alte ţări europene. Dacă e aplicat la nivel de individ, pe actuala structură informatică din ANAF, respectiv pe bază de CNP, atunci, da, el poate fi implementat. Ca principiu, impozitarea globală înseamnă o distribuire mai corectă a veniturilor către populaţie. Identificarea tuturor veniturilor unei persoane şi stabilirea ulterioară a unui impozit pentru cei care realizează venituri foarte mari nu cred că poate fi un lucru neapărat rău. Astăzi ne confruntăm cu situaţia în care foarte multe venituri nu sunt declarate şi impozitate. Analizăm mai multe variante. Vrem să fim siguri că alegem cea mai bună soluţie. E în dezbatere în grupurile de lucru.', a spus Mișa.
Ministrul a declarat că este totuși ceva ce îl nemulțumește, și anume activitatea ANAF.
'Momentan nu sunt mulţumit de activitatea ANAF. E un element pe care îl monitorizez foarte atent, cel puţin din momentul în care am devenit ministru. Un grad de realizare de 98,6% pentru mine nu este mulţumitor. Vreau mai mult şi ştiu că colegii mei pot mai mult. Am speranţa că noua echipă va reuşi să recupereze deficitul de încasări existent azi şi va realiza până la finalul anului veniturile programate. E foarte important pentru noi să realizăm încasările programate pentru a ne încadra în ţinta de deficit bugetar. În primele cinci luni ale anului, nerealizarea pe încasări a fost de 1,4 miliarde de lei. Analiza nu include şi rambursările de TVA.', a precizat acesta.
Discuția a atins și cel mai sensibil subiect al momentului. Ionuț Mișa a vorbit și despre cât de realistă este ținta de deficit de 3% din PIB.
'În ciuda nerealizării veniturilor programate, este un obiectiv realist. Trebuie o monitorizare foarte bună a încasărilor în paralel cu o monitorizare a cheltuielilor fiecărui ordonator de credit în parte. Am avut deja discuţii cu toţi colegii mei miniştri pentru a mă asigura că au înţeles responsabilitatea majoră pe care o are fiecare ordonator de credit şi pentru le atrage atenţia ori de câte ori considerăm că există derapaje în cheltuirea banului public. Este foarte important pentru noi să ne încadrăm în limitele bugetare stabilite.', a spus ministrul.
Vezi și Scandalul pensiilor speciale scoate la iveală lucruri șocante! Ce angajat al MAI s-a pensionat la 42 de ani și are o pensie de 130 de milioane
Ministrul de Finanțe dă din casă! Ce se va întâmpla cu angajaţii part-time și ce beneficii va aduce plata TVA într-un cont separat
Trending

08:41Sport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

12:18Economie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

17:12Entertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

17:52Actual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20:19Economie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens
Articole Similare

17:52Actual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

19 marActual



