Aproximativ 95% dintre proiectele depuse pe cele trei apeluri finalizate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă sunt eligibile, anunțul fiind făcut în cadrul unei conferințe de presă susținută la Bistrița, de Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, scrie agerpres.ro
"Am finalizat la Ministerul Dezvoltării cele trei apeluri de proiecte pe Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare (PNRR). Am avut trei apeluri de proiecte: pe "valul renovării" în valoare de 2,8 miliarde de euro, pe fondul local, componenta 10 - 2,7 miliarde de euro şi pe componenta 15 din PNRR, legat de construcţia de creşe noi - încă 300 de milioane de euro, deci aproape 6 miliarde de euro, şi suntem în momentul în care putem să spunem că toate cele 5.677 de proiecte depuse de către potenţialii beneficiari au fost evaluate de către specialiştii din Ministerul Dezvoltării.
Aproape 95% din aceste proiecte sunt proiecte eligibile, unele dintre ele necesită clarificări care se vor face pe procedura legală în perioada imediat următoare. Am încheiat deja şi contracte de finanţare. Mai mult decât atât, avem trei obiective de investiţii la care am făcut şi plăţi efective, ceea ce înseamnă că banii din PNRR au ajuns în contul celor trei autorităţi locale", a spus Cseke.
Ministrul Dezvoltării şi-a exprimat dorinţa ca evaluarea proiectelor eligibile să se încheie cât mai repede, pentru ca în septembrie să fie lansat al doilea apel de proiecte pentru aceste investiţii.
În ceea ce priveşte Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", ministrul Cseke a precizat că sunt opt judeţe a căror listă cu obiectivele de investiţii nu a fost încă aprobată, printre care se numără şi judeţul Bistriţa-Năsăud, dar a dat asigurări că în maximum 10 zile vor fi semnate primele contracte de finanţare, transmite AGERPRES
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, aduce vești bune: Aproximativ 95% dintre proiectele depuse pe cele trei apeluri finalizate din PNRR sunt eligibile
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



