Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat luni seară, la Realitatea Plus, că România are gaz, iar în momentul în care se va scoate gazele din Marea Neagră, țara noastră nu va mai depinde de gazul rusesc, scrie news.ro
"Noi trebuie să ne uităm la realitatea românească. România are patru mine de cărbune – vorbesc de mine la adâncime, pentru că există mine şi există cariere – există patru mine de cărbune care sunt în funcţionare în momentul de faţă, două sunt în procedură de închidere, practic, după legislaţia actuală ele ar fi trebuit închise, noi suntem în discuţii cu Comisia Europeană să mai prelungim până în 2024 termenul de închidere.
Iar celelalte două avem asumat un phaze out (o oprire graduală a operaţiunilor – n.r.) cu sindicatele la un phase out naţional, 2030 plus încă doi ani. Aceste patru mine scot cărbune cât să funcţioneze două zile sau maxim trei zile pe săptămână centrala de la Proşeni. Deci nu există cărbune mai mult acolo, acolo lucrurile, dacă vorbim de mine, cât se poate scoate se arde în centrala de la Paroşeni, se produce energie electrică”, a declarat Virgil Popescu, luni seară, la Realitatea Plus.
În ceea ce priveşte carierele de cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, ministrul a explicat că au existat discuţii cu conducerea companiei, iar de la 1 mai numărul angajaţilor va creşte cu 600, scopul fiind creşterea producţiei de cărbune.
"România are gaz, nu depinde de gazul rusesc în momentul când va scoate gazele din Marea Neagră. Iar programul de restructurare este gândit şi aşa fel încât în 2026, când sunt gata capacităţile de producţie, trecerea de la cărbune la gaz, vom avea gazul din Marea Neagră să avem ce consuma. Evident, vor mai fi nişte unităţi de cărbune în rezervă, pentru situaţii de criză, de forţă majoră. Deci toată strategia de dezvoltare energetică este gândită pentru trecere de la cărbune la gaz natural. Evident, energie regenerabilă, energie nucleară, dar consumând gazul din producţia internă, nu bazându-ne pe importuri”, a adăugat ministrul Energiei, conform news.ro
Ministrul Energiei face anunțul mult așteptat: România nu depinde de gazul rusesc în momentul când va scoate gazele din Marea Neagră
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial



