Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, a transmis pe pagina sa de socializare că îi asigur pe toți părinții care scriu din afara țării, cu probleme similare cazului din Danemarca, de faptul că nu ignoră și nu abandonează nici un strigăt de ajutor.
"Vreau să-i asigur pe toți părinții care ne scriu din afara țării, cu probleme similare cazului din Danemarca, de faptul că nu ignorăm și nu abandonăm nici un strigăt de ajutor. Pentru toate cazurile care au fost sesizate, mediatizate sau nu, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, a făcut demersurile legale pe lângă Ministerul Afacerilor Externe sau reprezentanțele statelor respective. Drepturile fiecărui copil român trebuie apărate!
Vin vești bune, în continuare, de la Vaslui unde băiețelul român repatriat din Danemarca a ajuns în plasament la bunicii materni. Asistenții sociali au mers în vizită la micuțul M. R. și la bunici pentru a monitoriza integrarea în familiei. Așa cum ne așteptăm cu toții, lucrurile decurg conform planului, iar băiețelul are parte de toată iubirea bunicilor.
Repatrierea băiețelului în vârstă de șase luni a fost o reușită pentru autoritățile române și o bucurie nespusă pentru bunicii materni, care și-au manifestat încă din prima clipă disponibilitatea de a-l crește în plasament pe micuț. Cel mai important acum este că starea de sănătate a copilului este bună și a ajuns să crească în familia extinsă, nu în plasament la o familie complet străină.
Specialiștii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui merg în continuare pentru a evalua starea copilului. Periodic, vor fi transmise rapoarte către autoritățile daneze, ca parte a angajamentelor stabilite de comun acord între cele două state. Până acum, România și-a făcut datoria morală și legală pentru a apăra drepturile și a proteja acest copil!", a transmis Gabriela Firea pe facebook
Ministrul Familiei, mesaj ferm: Nu ignorăm și nu abandonăm nici un strigăt de ajutor
Trending

11:00Politica
O avere dintr-un botez cu Sorin Grindeanu naș. Cât ar fi fost darul la creștinarea fiului lui Alfred Simonis

10:00Entertainment
Cine este Sorina Docuz, bruneta cu care s-a afișat Marcel Ciolacu la botezul cu lideri PSD. Legătura pe care a avut-o cu Robert Negoiță și scandalul hainei de blană

10:30Politica
Marcel Ciolacu nu o mai ia de soție pe Sorina Docuz. Abia recunoscuse public că au o relație, după ani în care a negat

09:00Social
Câți ani de pușcărie riscă actorul care îl joacă pe Firicel în Las Fierbinți. Ce spune un specialist despre situația lui Toma Cuzin

22:30Politica
Daniel Băluță, reacție după informațiile despre divorț. Primarul Sectorului 4 a apărut alături de o altă femeie

08:00Social
Justițiarul de Berceni și-a luat „țeapă” de la propria avocată. Creatorul de conținut are probleme cu legea

13:00Politica
Valentina Aldea s-a afiliat grupului PSD. Încă 4 senatori neafiliați se alătură social-democraților

08:30Entertainment
Schimbare uriașă la Asia Express, anunțată de Irina Fodor. Modificare la emisiunea Antenei 1

12:00Economie
Schimbare importantă pentru clienții Sameday. Sunt vizați cei cu colete la easybox

09:30Entertainment
Grila PRO TV pentru 2027. Dansez pentru tine revine pe micile ecrane, la peste 2 decenii de la debut
Articole Similare

16:29Actual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

13:08Actual
[P]Investițiile, pe plan secund în 2026? Porțile tip rulou Alexiana rămân o opțiune pentru companii

02 noiActual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie



