adrian câciu

sursa foto:  Inquam Photos/Octav Ganea

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, atrage atenția cu privire la creșterea salariilor: ‘Situația economică a României nu este una extraordinar de bună’

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a afirmat că niciun guvern nu îşi va mai permite să nu îşi respecte angajamentele faţă de sistemul de educaţie.

Adrian Câciu atrage atenția cu privire la majorările salariale că ”situaţia economică a României nu este una extraordinar de bună”.

Nu cred că vreun guvern de aici încolo îşi va permite să nu-şi asume sau să nu îşi respecte angajamentul faţă de educaţie, pentru că toată ţara a văzut, până la urmă, forţa acestei categorii socio-profesionale şi mai ales, inclusiv Guvernul, a înţeles cât de prioritar este acest sistem. Poate a înţeles mai târziu decât trebuia. Dar este evident că s-a intrat într-un alt calendar. Asumarea înseamnă solidaritate, în primul rând. Pe de altă parte, înseamnă şi coerenţă în paşii pe care îi faci. Coerenţă care ţine seama şi de alte echilibre, echilibre cu mediul socio-economic, în care, până la urmă, ne desfăşurăm activitatea cu toţii„, a spus Câciu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Guvern.

”S-au găsit o serie de resurse”

Ministrul a menţionat că „s-au găsit o serie de resurse” care vor conduce la o „redistribuire şi o reprioritizare” a cheltuielilor publice, cu ocazia următoarei rectificări. Câciu a apreciat că o astfel de reprioritizare este „bună„, deoarece trebuie să se pună accent pe calitatea serviciilor din marile sisteme publice, precum educaţia, sănătatea, ordinea publică, apărarea şi siguranţa naţională. El a mai precizat că efortul bugetar pe care îl face Guvernul pentru diversele ajustări salariale este de 4 miliarde de lei.

Am găsit aceste resurse în resursele bugetare de care dispune în acest moment România, prin ordonatorii de credite care vor trebui să finanţeze aceste cheltuieli. Evident, la rectificare – va fi o rectificare destul de complicată – dar se va continua prin redistribuirea resurselor şi reprioritizarea unor acţiuni. (…) Am avut o anumită programare bugetară şi suntem într-o procedură de deficit excesiv. Efortul total pe toate elementele de ajustare salarială pe care le avem – nu numai educaţia, şi celelalte domenii la care s-a acţionat inclusiv azi, dar şi ajungerea la grilă la anexa 8 – se ridică la 4 miliarde de lei, pentru restul de an, de aici încolo„, a spus el.

Câciu a menţionat că Guvernul nu a adoptat un act normativ care să prevadă creşterile salariale negociate de liderii de sindicat, deoarece urmează să fie adoptată o nouă lege unitară a salarizării.

La acel moment, toate aceste doleanţe – evident, cum au rezultat ele în urma discuţiilor care vor continua – se vor revedea acolo”, a afirmat ministrul.

Ministrul a lansat un apel ca profesorii să se întoarcă la clasă, menţionând că Guvernul nu se află în situaţia „de a trata cu superficialitate” angajamentele pe care şi le-a asumat.

Am găsit aceste soluţii, la acest moment, şi nu numai pentru educaţie – dar în primul rând pentru educaţie, unde s-au adoptat mai multe măsuri – ca şi pentru celelalte familii ocupaţionale, deşi situaţia economică a României nu este una extraordinar de bună. De fapt, situaţia economică a Europei nu este una bună, dar până la urmă noi suntem puşi în aceste funcţii să găsim soluţii pentru societate„, a spus Câciu, conform agerpres.ro.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare