ALRO Slatina va primi anual circa 40 de milioane de euro prin schema de ajutor pentru sprijinirea consumatorilor industriali prin intermediul certificatelor de emisii de CO2, de această schemă de ajutor urmând să beneficieze şi alte unităţi industriale din ţară, a anunţat miercuri, la Slatina, ministrul Mediului, Costel Alexe, după o vizită la fabrica de producere a aluminiului.
Ministrul a adăugat că ALRO ar fi riscat să se închidă fără acest sprijin, iar prin schema de sprijin în cauză se vor susţine 15 ramuri industriale şi şapte subramuri industriale.
"Acest sprijin (pentru ALRO Slatina - n.r.), materializat, înseamnă vreo 40 de milioane de euro în fiecare an, pentru energia electrică. Eu cred că ALRO nu este emblematic numai pentru Oltenia, ci, la cum arată lucrurile pe platformă, pentru întreaga Românie, ca să nu spun că în chestiunile ce ţin de mediu, pionierat în Europa. Îl întrebam (pe directorul ALRO Slatina - n.r.) dacă guvernul României n-ar fi acordat acest sprijin industriei şi economiei româneşti şi mi-a spus că în martie ar fi fost în situaţia în care ar fi închis. Imaginaţi-vă ce ar fi fost pentru România ca astfel de entităţi să nu-şi poată duce mai departe activitatea, evident, fiind şi o problemă socială la nivelul judeţului Olt. Mă bucur foarte mult că guvernul liberal din care fac parte şi-a asumat încă din primele luni de mandat să corecteze toate derapajele, toate decalajele şi evident să susţină iniţiativa privată şi evident economia românească", a spus ministrul.
Costel Alexe a punctat că, în privinţa protecţiei mediului, ALRO este un exemplu de bună practică, fiind investiţi aproximativ 100 de milioane de euro în 10 ani pentru retehnologizare şi protecţia mediului.
Ministrul Mediului a spus că prin schema de ajutor prin intermediul certificatelor de CO2 este sprijinită economia, aceasta fiind utilizată şi în alte state din Europa.
"România era singura ţară din Uniunea Europeană care nu avea această schemă de ajutor de stat prin care să finanţeze şi să susţină costurile la energie. Altfel am fi ajuns ca, indiferent cât de eficient sau cât de mari ar fi fost investiţiile antreprenorilor în bussinesurile lor, nu ar fi putut să facă pieţei concurenţiale de la nivel european. (...) 15% din tot ce înseamnă banii pe care România îi primeşte (din vânzarea certificatelor de CO2 - n.r.) să fie direcţionaţi către întreaga industrie siderurgică şi subsidiarele din România, 15 plus 7 subramuri, ajutor care nu face altceva decât să sprijine în mod echitabil întreaga industrie românească. Acest ajutor sprijină dezvoltarea industrială şi economică a României. (...) Aceşti bani sunt convins că se vor regăsi în retehnologizare, în condiţiile de viaţă şi salariale mai bune. (...) Nu facem altceva decât ceea ce au făcut celelalte state europene pentru a susţine industriile şi, din păcate, nu ne explicăm de ce statul român a întârziat până acum", a mai declarat ministrul Mediului.
În luna decembrie 2019 Guvernul a aprobat un proiect de ordonanţă de urgenţă privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea consumatorilor industriali din 15 domenii prin intermediul certificatelor de emisii de CO2, conform Agerpres.
Vezi și:
Marcel Vela, măsură aprig contestată! ‘Va fi o întreagă nebunie, pentru că au competențe diferite’
Ar fi mutarea anului 2020! Frații ‘Dedeman’ ar putea provoca un real cutremur
Ministrul Mediului: ALRO Slatina va primi 40 de milioane de euro prin schema de sprijin pentru consumatorii industriali
Trending

08 febActual
Masoneria din România abonată la banii statului. Politicieni și oameni de afaceri fac parte din Lojă

07:54Actual
Prăbușirea Elenei Băsescu EBA. Fiica cea mică a fostului președinte al României a dispărut din prim-planul vieții publice

08 febEntertainment
„Colivă nu se mănâncă”. Sofia Vicoveanca, primele gânduri după infarctul care a pus-o la grea încercare

08 febActual
Gara din Brașov, victimă a unui Dorel original. Oamenilor nu le-a venit să creadă când au văzut

08 febPolitica
Implozie la PNL, după ce Hubert Thuma l-a acuzat pe Ilie Bolojan că nu l-a susținut pe Crin Antonescu în cursa prezidențială

08 febPolitica
Ce condiție pune Nicușor Dan public pentru ca România să adere la Consiliul de Pace al lui Donald Trump

08 febEconomie
Atenționarea lui Mugur Isărescu dă fiori. România se află într-o situație delicată din punct de vedere economic

08 febActual
ANM anunță temperaturi de până la minus 15 grade și viscol la munte

08 febActual
Locul de muncă pe care este mare bătaie în România, datorită salariului. Angajatul primește până la 30.000 de lei pe lună

08:22Entertainment
Unde lucrează sora lui Mircea Badea. Deși este plecată din România, Naty câștigă bani de la televiziunea unde este angajat și faimosul său frate
Articole Similare

11:05Social
Chestiunea utilizării plăților digitale. Oamenii dau mai mulți bani atunci când apelează la această metodă în detrimentul folosirii cash-ului

07 febSocial
Greșeala care îi costă pe șoferi peste 1.600 de lei în București. Benzile pe care mașinile nu mai au voie să circule

06 febSocial
Pensia de urmaș pentru copii. Cine are dreptul la acest sprijin și cum se calculează indemnizația

06 febSocial
Ministrul Muncii anunță noi forme de sprijin pentru pensionari. Vor putea primi până la 1.000 de lei

06 febSocial



