Lia Olguța Vasilescu a anunțat cu cât vor crește salariile celor din Ministerul Muncii. Totodată, aceasta a mai menționat că vor fi posibile concedieri.
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat duminică seară că un consilier grad superior din cadrul Ministerului Muncii va avea o creştere salarială de 650 de lei, de la 1 ianuarie 2019. Concedierile nu sunt excluse.
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a explicat, duminică seară, cum vor creşte salariile în cadrul ministerelor, de la 1 ianuarie 2019, dând exemplul Ministerului Muncii. Potrivit graficelor prezentate de ministru, creşterile vor fi astfel:
Consilier grad superior, creştere de 650 de lei până la peste 6.300 de lei.
La consilieri debutanţi creşterile vor fi de 1.652 de lei.
Un referent va avea o creştere de 1.400 de lei, până la peste 3.700 de lei, iar un referent debutant va încasa 3.474 de lei de la 1 ianuarie 2019. Ministrul nu exclude concedierile în cadrul Ministerului Muncii.
„Sunt posibile concedieri la Ministerului Muncii, am început o reorganizare, dispar jumătate din funcţiile de conducere judeţene (...) O mare parte din personalul de care nu mai avem nevoie va fi mutat la casa de pensii”, a declarat Olguţa Vasilescu la Antena 3.
Citește și:
S-a aflat! Iată cum arată vila secretă a premierului Viorica Dăncilă
Atomica a fost eliberată! Pe cine ar trebui să toarne Elena Udrea
Intră în vigoare azi! Ordonanța de Urgență care se aplică de la 1 noiembrie
Lia Olguța Vasilescu aruncă bomba. Cu cât vor crește salariile în Ministerul Muncii
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



