Ministrul Muncii, Marius Budăi: 'Să contești la CCR o lege scrisă de tine, USR, în PNRR, al cărei conținut final a fost aprobat de Comisia Europeană, e ceva de bezna minții!'

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 23-02-2023 09:41

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a lansat un atac dur la adresa Uniunii Salvați România (USR).


Marius Budăi acuză că USR blochează atragerea de bani europeni, prin faptul că își contestă la Curtea Constituțională propria lege.


„Ipocrizia USR nu are limite! Să contești la CCR o lege scrisă de tine, USR, în PNRR, al cărei conținut final a fost aprobat de Comisia Europeană, e ceva de bezna minții!


Nu faci altceva, USR, decât să faci rău țării tale, să întârzii sau blochezi atragerea de bani europeni! Și asta doar cu speranța meschină că vei mai câștiga niște amărâte de voturi, cu riscul de a face rău țării tale!”, spune Budăi, într-o postare pe pagina de socializare.

PSD: „USR sacrifică pensiile românilor în favoarea administratorilor de pensii, cărora nu vor să le reducă privilegiile”


„În disperarea de a face scandal cu orice preț pentru a-și întreține puținii adepți care i-au mai rămas, USR atacă la Curtea Constituțională o lege adoptată în Parlament, jalon în PNRR, care a fost discutată și agreată cu Comisia Europeană și care asigură o mai bună protecție a banilor din fondurile private de pensii.

USR sabotează PNRR-ul României prin contestarea la Curtea Constituțională a acestei legi, care trebuia publicată în Monitorul Oficial pentru ca jalonul respectiv, aferent Cererii 2 de plată, să fie considerat îndeplinit.

Legea, în formula adoptată, dă posibilitatea extinderii plasamentelor fondurilor private de pensii și în acțiuni cotate la bursă, într-o proporție de 1 până la 5% din valoarea totală a activelor fondului respectiv, atât în România, cât și în Uniunea Europeană. În mod firesc este necesar un mai bun control al statului, o mai accentuată verificare a administratorilor privați și garanții pentru prevenirea oricăror situații care ar afecta banii oamenilor.

Toate aceste prevederi au fost validate de Comisia Europeană, iar Parlamentul le-a adoptat în forma finală a legii.

USR sacrifică pensiile românilor în favoarea administratorilor de pensii, cărora nu vor să le reducă privilegiile.

USR trebuie să iasă public și să spună de ce vor să blocheze PNRR pentru a proteja interesele private ale administratorilor de pensii și să afecteze pensiile private ale românilor”, a transmis, într-un comunicat de presă, PSD.
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri