Ministrul Sportului, Eduard Novak, a transmis vineri pe pagina sa de Facebook, la revenirea în țară a lui David Popovici, dublu campion european la natație, că i-a promis sportivului că se va ocupa personal de reabilitarea bazinului „Lia Manoliu”.
"A revenit în țară dublul nostru campion european și recordmen mondial, desemnat cel mai bun sportiv în probele masculine în urma evoluțiilor de excepție de la Europenele de la Roma.
L-am așteptat într-un cadru restrâns, cu doamna președinte a Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, Camelia Potec. Dincolo de felicitări, am folosit acest prilej pentru a discuta despre dezvoltarea înotului și i-am promis lui David că mă voi ocupa personal de reabilitarea bazinului "Lia Manoliu". Este bazinul lui preferat și cred că atât el, cât și cei pe care i-a inspirat să îi calce pe urme, merită să aibă un bazin performant, unde să fie asigurate toate condițiile de antrenament și pregătire", a transmis ministrul Eduard Novak pe facebook
Ministrul Sportului, Eduard Novak, încearcă să își spele din 'păcate'! Promisiune pentru David Popovici
Trending

11 febActual
Apartamentele pe care nimeni nu vrea să le cumpere ar fi cele mai bune în caz de cutremur. Imobilele sunt evitate de români, chiar dacă au prețuri mici

11 febActual
CNA îngenunchează Realitatea Plus. Emisia postului TV deținut de Maricel Păcuraru se suspendă pentru trei ore

11 febPolitica
Partid nou pentru Călin Georgescu. Anunțul făcut din America despre viitoarea formațiune politică pe care o va conduce fostul candidat la președinție

11 febActual
USR-ista care dă de pământ cu CCR. „Balamuc” în sistemul de justiție din România

11 febPolitica
Lia Olguța Vasilescu, „soră” cu Gabriela Firea. Ambele primărițe, au fost și colege de breaslă înainte de intrarea în PSD

11 febPolitica
Meseria lui Călin Georgescu, înainte de a intra în viața politică. A avut o carieră diplomatică și în vremea lui Nicolae Ceaușescu

11 febActual
Vilele rușilor de pe Lacul Snagov despre care nu vorbește nimeni. Casele de lux au rămas la compatrioții lui Vladimir Putin

11 febPolitica
Nicușor Dan l-a exasperat pe Valeriu Nicolae. Cea mai mare întrebare pentru șeful statului: „Nicule, frățioare, ești sigur că vrei să fii președinte?”

11 febPolitica
De ce sunt huliți Ilie Bolojan și Nicușor Dan? Un fotograf a găsit răspunsul și l-a atacat pe Sorin Grindeanu

11 febActual
Marcel Ciolacu a trecut la munca de jos. Fostul premier se implică personal în promovarea turistică a județului pe care îl păstorește: „Hai în vacanță la Buzău!”
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



