Ministrul Transporturilor, Lucian Şova împreună cu directorul general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) SA Constanţa, Nicolae Dan Tivilichi, au semnat un contract de finanțare cu fonduri europene.
Valoarea proiectului de investiţii "Modernizarea infrastructurii portuare prin asigurarea creşterii adâncimii şenalelor şi bazinelor şi a siguranţei navigaţiei în Portul Constanţa" este în jur de 227.625.944 lei, iar valoarea finanţată din fonduri europene de 140.259.517 lei, aproximativ 30,5 milioane euro, reiese dintr-un comunicat transmis de CNAPM.
În cadrul acestui proiect vor fi realizate următoarele obiective: dragaj investiţional pentru eliminarea deficienţelor de adâncime şi creşterea siguranţei navigaţiei în 17 zone aferente danelor şi şenalelor de acces precum şi bazinelor de manevră; asigurarea stabilităţii cheurilor din portul de lucru afectate de procesul de adâncire a portului de lucru de la 7 metri la 9 metri, livrarea şi punerea în funcţiune a sistemului hidrografic (inclusiv a navei de cercetare) pentru urmărirea şi calcularea volumelor dragate în port.
Perioada de implementare a proiectului, cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, este de 61 luni, până la data de 30 iunie 2023, conform economica.net
Vezi și
EXCLUSIV! PNL reacționează, după dezvăluirile făcute de Victor Ciutacu! Ce spune despre Ilie Gâzea, bătrânul decedat după protestul #Rezist Diaspora
Dezvăluire explozivă! Primul ministru care ar putea zbura din Guvernul Dăncilă – Jocuri de culise halucinante
EXCLUSIV! Nereguli grave, depistate la cel mai cunoscut festival din România! Ce important om politic le-ar fi dat „avizul” comercianților ilegali
Ministrul Transporturilor investește milioane de lei! La ce o să-i folosească?
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

08:48Entertainment
Anca Alexandrescu, ținta sancțiunilor de la CNA. Emisiunea de la Realitatea Plus se alege cu penalizare, se întrerupe difuzarea la TV

11:30Actual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat

15:32Social
Când intră alocațiile pe luna aprilie. Vești excelente pentru părinți, înainte de Paște

circa 1 oră în urmăPolitica
Taxă în plus pentru fiecare locuitor din Sectorul 1 al Capitalei. Clotilde Armand anunță cât va cere actualul edil de la fiecare cetățean
Articole Similare

11:30Actual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

23 marActual



