În același timp, Comisia parlamentară a transmis o scrisoare în care l-au informat de acest lucru pe ministrul Justiției, Tudorel Toader. De asemenea, i se solicită să ia cunoștiință de faptul că șefa DNA și-a încălcat jurământul depus la preluarea mandatului.
Potrivit Antena3, Mircea Badea a avut un răspuns surprinzător, în pasa ediției de luni a emisiunii În gura presei, cu Sinteza zilei, la întrebarea lui Mihai Gâdea cu privire la nota pe care ar acorda-o zilei care tocmai s-a încheiat, ori personajelor care s-au remarcat în ultimele ore.
”I-aș da nota Fa Laurei Codruța Kovesi, e o notă muzicală, care a treia oară nu dorește să se prezinte la Parlamentul României, la comisia de anchetă, deși hotărârea CCR e foarte clară”, a spus Mircea Badea.
Realizatorul În gura presei a ținut să sublinieze că ar da nota 10 emisiunilor de la Antena 3, din a doua parte a zilei, în care s-a vorbit despre „ființa minunată care a fost Augustin Buzura”.
Vezi și Vești bune! Cine va ieși mai devreme la pensie și de ce














