Doctorul Mircea Beuran a intervenit direct în scandalul privatizării sistemului de sănătate.
El susține că a avut o discuție activă cu ministrul-demis Victor Costache.
Dezvăluirea a fost făcută chiar de Mircea Beuran, într-un interviu acordat Andreei Sava, la emisiunea Descoperiți, de la Antena 3.
Discuția a avut loc cu puțin timp înainte de izbucnirea scandalului care a dus la demiterea sa de la conducerea Clinicii de Chirurgie din cadrul Spitalului Foreasca.
„Am avut o discuție mai largă în care au fost punctate și aceste lucruri, vis-a-vis de modul în care o parte din serviciile medicale să meargă de la public către privat și o parte din activitățile de instruire a rezidenților să plece dinspre public spre privat. Poziția mea, la vremea aceea, a fost una nu reținută, ci una activă în a avea o discuție reală. Să cunoaștem ce programe avem, ce potențial există în sistemul privat medical și să găsim acele puncte comune care pot, în baza unor legi pe care nu le avem la ora actuală, să le gândim să devină complementare”, a precizat Mircea Beuran.
„Am arătat că, în sistemul de programe care acoperă partea ocologică deja este făcut un pas vizavi de radio și chimioterapie. Dar la acest pas, în afară de faptul că se plătesc aceste servicii care acoperă tratamentul care se face la internarea de o zi a pacientului, pacientul își plătește mai departe o taxă de confort, iar în unele spitale private se mai plătește un tip de taxă. (...) Sunt pacienți care în timpul tratamentului oncologic suportă complicații, iar lucrurile acestea nu sunt rezolvate în spitalele private, ci pacienții sunt trimiși la stat”, a mai spus profesorul Mircea Beuran.
Vezi și
Cutremur pe scena politică! Cine va fi viitorul președinte PSD: ‘Sprijin din partea lui Iohannis și al Sistemului’
Marele vis al lui Liviu Dragnea, dinamitat! Ludovic Orban restructurează instituția întărită de Viorica Dăncilă și îngroapă definitiv proiectul fostului lider PSD
Mircea Beuran a intervenit direct în scandalul privatizării sistemului de sănătate! Discuție activă cu Victor Costache
Trending

17 octSocial
Permisul de conducere din România și toate țările membre UE se schimbă. Ce presupune modificarea notabilă și ce au de făcut șoferii

17 octEconomie
Când începe, de fapt, Black Friday în România. Data este mult mai aproape decât în alți ani, magazinele și-au schimbat strategia

17 octSocial
Cerem sprijin de la NATO, după ce mai multe drone ne-au intrat în țară. Cât de gravă este situația

17 octSocial
Au rămas rafturile goale în supermarketuri ca în pandemie. Regiunea unde și românii s-au apucat să-și facă provizii

17 octPolitica
Cine ar urma să fie primar în Timișoara, după plecarea lui Dominic Fritz. Legea ANI nu-i permite să-și continue mandatul

17 octSocial
Ciprian Ciucu vrea să curețe grafitti-urile din București. Nicușor Dan a criticat aspru doleanța edilului, din punct de vedere legal

17 octSocial
Verificarea online a amenzilor. Nu mai aștepți să vină prin poștă documentul, durează doar câteva minute

17 octSocial
Cea mai bună clădire nouă din lume este chiar o fabrică. Unde se află și cine o deține

17 octActual
Cât ai, legal, dreptul de retur la un produs. Cum procedezi dacă l-ai scos deja din cutie

17 octSocial
Crezi că este ANAF, dar îți iei „țeapă”. O nouă fraudă folosește imaginea Fiscului ca să escrocheze cetățenii
Articole Similare

17 octSocial
Vremea noiembrie 2026. Temperaturile și fenomenele meteo care ne așteaptă de luna viitoare, în întreaga țară

17 octSocial
Irina Rimes, out de la Vocea României. Ce a comentat despre colegii de la PRO TV, înainte de plecarea de la masa antrenorilor

17 octSocial
Horoscop 2027. Primele previziuni astrale pentru anul viitor, ce spun astrologii, pentru fiecare zodie, pe plan financiar

17 octSocial
Permisul de conducere din România și toate țările membre UE se schimbă. Ce presupune modificarea notabilă și ce au de făcut șoferii

17 octSocial



