Fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici, a fost trimis în judecată de către procurorii DNA în dosarul în care este acuzat de delapidarea fondurilor de la partid și utilizarea acestora în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.
”În completarea comunicatului nr. 510/VIII/3 din 24 iunie 2019, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată a inculpatului
DRĂGHICI MIRCEA GHEORGHE, la data faptelor trezorier al unui partid, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate,
- delapidare (2 fapte).
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
În perioada 15.02.2018 – 11.06.2018, inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe în calitatea menționată mai sus, având atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și fondurilor bănești aparținând formațiunii politice respective, a utilizat suma de 380.000 euro provenită din subvenția acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă, pentru a-și cumpăra un imobil în cartierul Pipera, orașul Voluntari, județ Ilfov.
Cu acești bani, inculpatul a acoperit parțial, în proporție de peste 2/3, valoarea imobilului respectiv. Plata din subvenții a sumei respective a fost disimulată prin încheierea unui contract de închiriere din care reieșea că banii respectivi ar fi plătiți de partid drept chirie, iar nu pentru beneficiul trezorierului.
În acest sens, în cursul lunii februarie 2018, în exercitarea funcției de trezorier, inculpatul împreună cu o persoană din familie, a negociat și a convenit să achiziționeze, de la un vânzător, un imobil cu valoare de circulație de peste 500.000 euro, pe care să-l achite, în parte, cu sume de bani pe care le gestiona în calitate de trezorier, și în parte, cu fonduri proprii.
În ziua de 15.02.2018, au fost încheiate două contracte: o promisiune de vânzare cumpărare între vânzătorul imobilului și persoana din familia inculpatului pentru suma de 180.000 euro (plătită din fonduri proprii), dar și un contract de închiriere între același vânzător și formațiunea politică (care practic îi asigura vânzătorului imobilului că va încasa diferența până la valoarea reală de peste 500.000 euro, din subvențiile primite de partid).
Contractul de închiriere fusese încheiat pentru o perioadă de 10 ani (01.03.2018 - 01.03.2029), valoarea totală a chiriei de 380.000 euro urmând a fi achitată timp de 18 luni.
În realitate, întreaga contravaloare a contractului a fost achitată în avans, într-un interval de timp de 5 luni din sume de bani provenite din subvenția acordată formațiunii politice în baza Legii nr. 334/2006, privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale.
După declanșarea controlului de către Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la utilizarea subvențiilor de formațiunea politică în cadrul căreia inculpatul îndeplinea funcția de trezorier, a fost reziliat contractul de închiriere, precum și promisiunea de vânzare-cumpărare și au fost restituite sumele de bani încasate cu titlu de chirie și pentru achiziționarea imobilului.
Într-un alt context, în aceeași calitate de trezorier al unui partid, având atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și fondurilor bănești, inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe ar fi dispus scoaterea, din patrimoniul partidului, a unui autoturism de lux (marca Mercedes Benz model GLE 350 Coupé) cu o valoare de 324.800 lei, fără încasarea contravalorii acestuia la momentul înstrăinării.
Concret, data de 10.07.2017, formațiunea politică, prin trezorier, a cumpărat autoturismul anterior menționat, iar după numai câteva zile, autoturismul ar fi fost vândut unei persoane din familia trezorierului, însă contravaloarea acestuia nu a fost încasată de partid la data înstrăinării bunului.
Banii pentru autoturism au fost plătiți abia la data de 23.08.2018.
Formațiunea politică a ales ca, în urma propriilor analize, să își exprime poziția procesuală, cu privire la constituirea de parte civilă, până la începerea cercetării judecătorești în cauză.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție.”, arată procurorii DNA, citați de știripesurse.ro
Citește și
Vești importante despre pensii! Ce puteți face din 2021
EXCLUSIV Înainte de CEx-ul PSD, un greu al partidului merge pe mâna Vioricăi Dăncilă: O văd candidat la prezidențiale
Mircea Drăghici în corzi! Fostul trezorier al PSD a primit lovitura de grație de la DNA
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

circa 2 ore în urmăActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

17:38Actual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății
Articole Similare

circa 2 ore în urmăActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

17:38Actual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual



