Jurnalistul Moise Guran critică vehement tactica aleasă de Uniunea Salvați România în această perioadă, după căderea Guvernului Dăncilă.
Celebrul ziarist susține că USR s-a transformat în Uniunea Salvați-l pe Dragnea, după cum a spus jurnalistul Cristian Tudor Popescu.
Mai mult, Guran spune că USR greșește atunci când forțează anticipatele, numind această mutare „o prostie”.
„Observați faptul că radicalizarea poziției USR s-a produs mai ales după apariția dezvăluirilor împotriva lui Dan Barna și au fost și insuflate de acesta, la acea conferință ținută din camera de hotel. USR s-a transformat în Uniunea Salvați-l pe Barna, cum i-a zis domnul CTP. Forțarea anticipatelor e o prostie, o dată pentru că acestea nu pot fi forțate, pot fi făcute doar prin acord parlament-președinte, și a doua oară pentru că și președintele și PNL le vor, dar este muuult mai responsabil față de țară să declanșezi acest proces după înlocuirea Guvernului Dăncilă. Și, oricum, e aberant să crezi că vom face alegeri pe 13 ianuarie (termenul limită este de două luni de la prima nominalizare plus o lună minimul pentru campania electorală) când un viscol poate închide România și împiedica cetățenii să meargă la urne. E mai sănătos să vrei să le faci cel mai devreme în 15 martie, ceea ce lasă oricum două luni în care un nou guvern poate face bugetul cel puțin, evitând situația de a avea doi ani consecutivi începuți fără buget, ca să nu mai vorbim de riscul organizării alegerilor de către Guvernul Dăncilă”, scrie, pe blogul său, jurnalistul.
Vezi și
Planul secret de schimbare a lui Dan Barna de la conducerea USR! Florian Coldea se implică direct (surse)
Vești uriașe -Aceste persoane vor fi scutite de impozit
Moise Guran pune la zid USR-ul: 'S-a transformat în Uniunrea Salvați-l pe Barna' - Unde greșește partidul
Trending

13 marPolitica
Liviu Dragnea revine în centrul atenției în PSD. Se pune la cale răsturnarea lui Ilie Bolojan

13 marActual
Se prăbușește WizzAir? Compania aeronautică ar putea dispărea din cauza problemelor financiare

13 marActual
Simbolul industriei românești a intrat oficial în faliment. Activele fostei fabrici din Timișoara vor fi scoase la vânzare pentru recuperarea datoriilor

13 marActual
Se clatină din temelii un gigant al industriei tutunului. Sute de concedieri la fabrica pe care compania o deține în România

13 marExterne
Trump l-a pus la colț pe Zelenski după ce liderul Ucrainei a afirmat că trimite specialiști pe frontul din Orientul Mijlociu

13 marExterne
Pericolul nuclear se intensifică în paropierea României. Avertisment și cod roșu declanșat în Ucraina

08:51Actual
Milionara de la Pro TV. Prezentatoarea care a lăsat știrile pentru a-și face o afacere de mare succes

13 marActual
Încep marile reforme ale Capitalei. Primul proiect pus de Ciucu pe foaie: își face podcast

13 marActual
Podul de la Ruse se închide. Românii care vor să meargă în Bulgaria trebuie să știe toate detaliile

09:34Actual
Femeia de la Metrorex care a stat pe post 46 de ani. Doamna Elena a ieșit la pensie după o activitate record
Articole Similare

12 marSocial
Bani în plus pentru pensionari chiar înainte de Paște. Anunțul a venit de la ministrul Muncii, cine ar putea încasa 500 de lei

12 marSocial
Patriarhia Română nu va deschide Catedrala Mântuirii Neamului pentru slujbele de Paști din 2026

12 marSocial
Pensia pe care o primesc românii care au lucrat în străinătate. Legea se aplică pentru țările din UE

11 marSocial
Pericolul major care se abate întregii lumi trece neobservat de marea majoritate a oamenilor

11 marSocial



