Moise Guran reacționează după atacul lui Băsescu!

Autor: Ion Elena, redactor

Publicat: 15-02-2020 16:45

Actualizat: 15-02-2020 16:52

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

După ce a fost atacat de fostul președinte, Traian Băsescu, reacția lui Moise Guran nu a întârziat să apară. 

Moise Guran a reacționat pe Facebook, sâmbătă, după ce Băsescu l-a atacat pe fostul jurnalist numindu-l 'o panaramă' și 'că va fi un rateu în politică'.Guran a explicat că a avut ”într-adevăr o discuție ceva mai tensionată cu fostul președinte, acum aproape un an, în campania de la Europarlamentare”, iar atunci i-a spus că ”un pic mai multă civilitate în politică nu are cum să strice”. ”Nu cred că aș putea avea nimic altceva de adăugat la ce i-am spus atunci”, a subliniat Moise Guran.


”Eu nu înțeleg de ce preia atât de multă presă jignirile pe care mi le aduce, absolut gratuit, fostul președinte Traian Băsescu și, cu excepția notabilă a G4media.ro, fără să mă întrebe și pe mine nimeni nimic.


Nu pentru că aș fi dorit să răspund în vreun fel domnului Băsescu, ci așa, de principiu.


Acum mă văd nevoit să precizez faptul că am avut într-adevăr o discuție ceva mai tensionată cu fostul președinte, acum aproape un an, în campania de la Europarlamentare.


După dezbaterea (pe care nu am moderat-o eu, ci doar am organizat-o ca producător) i-am spus fostului președinte că un pic mai multă civilitate în politică nu are cum să strice (ceva de genul, nu-mi mai amintesc exact cuvintele). I-am sugerat adică să încerce să fie ceva mai politicos cu adversarii săi politici. Nu cred că aș putea avea nimic altceva de adăugat la ce i-am spus atunci”, a scris Moise Guran pe contul său de Facebook.

 

Vezi și:

EXCLUSIV Acțiune, motor! Marcel Vela filmează??!

Cine ar fi îngenuncheat-o pe Ana Birchall – De ce nu ar fi ajuns ministru în Guvernul Orban

EXCLUSIV Şmen făcut de Guvernul Orban! Condiția care le anulează acest drept polițiștilor și militarilor
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri