Tensiunile de pe piaţa energetică provocate de războiul din Ucraina, a făcut ca moneda euro să fie aproape la paritate cu dolarul, cursul de schimb euro-dolar coborând marţi la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani, scrie agerpres.ro
În condiţiile în care euro a coborât până la un curs de 1,03 dolari, moneda euro evoluează în prezent la un nivel nemaivăzut de la finele lui 2002, când existau încă numeroase necunoscute cu privire la noua monedă europeană.
Acum, de vină pentru deprecierea euro sunt riscurile create de invadarea Ucrainei de către Rusia şi explozia preţului gazelor naturale pe care a provocat-o invazia rusească.
"Îngrijorările crescute cu privire la o posibilă recesiune duc la deprecierea monedei euro, în timp ce dolarul este în creştere", a comentat Fiona Cincotta, analistă la City Index. Potrivit acesteia, traderii pariază pe faptul că Banca centrală a SUA (Fed) va continua să majoreze dobânda în mod agresiv pentru a ţine sub control inflaţia. "Datele privind indicatorul PMI în Europa, publicate marţi, au scos în evidenţă riscul de încetinire a ritmului de creştere economică la finele celui de-al doilea trimestru", a adăugat Fiona Cincotta.
Acest indicator arată că activitatea economică în zona euro a încetinit puternic în luna iunie în sectorul privat, atingând cel mai scăzut nivel din ultimele 16 luni.
"Acesta este un semn că economiile încep să resimtă cu adevărat efectele inflaţiei ridicate", au subliniat analiştii de la OFX.
Datele privind indicatorul PMI au condus la o depreciere a monedei euro mai puternică decât în 2016, când criza datoriilor suverane din zona euro şi ulterior votul în favoarea Brexitului au generat îngrijorări cu privire la o destrămare a Uniunii Europene.
În plus, inflaţia nu ar urma să se calmeze în perioada următoare, având în vedere că preţurile la energie continuă să crească, în special din cauza unei greve din Norvegia care limitează producţia de hidrocarburi.
"Creşterile puternice ale preţurilor la gaze şi electricitate creează un risc important ca economia UE să intre în recesiune mai devreme decât se preconiza", afirmă Trevor Sikorski, analist la Energy Aspects.
De la începutul anului şi până în prezent, preţul gazelor naturale la hub-ul TTF, un preţ de referinţă pe piaţa gazelor naturale din Europa, a crescut cu aproape 150%, ajungând marţi la 176,01 euro pentru un Megawatt-oră. Comparativ, înaintea invadării Ucrainei era sub pragul de 100 de euro pentru un Megawatt-oră.
Banca Centrală Europeană (BCE) are o marjă de manevră limitată pentru a înăspri politica monetară, pentru ca o majorare agresivă a dobânzilor ar face ca datoria unor state din zona euro greu de suportat.
În acest context, orice apreciere a monedei euro trebuie văzută ca "o revenire pe termen scurt", avertizează Fawad Razaqzada, analist la StoneX, care se teme că în absenţa unor modificări majore pe frontul ucrainean sau din partea BCE, moneda euro îşi va continua deprecierea, transmite AGERPRES
Moneda euro a coborât, în raport cu dolarul, la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani
Trending

11:47Actual
George Simion, băut în timpul interviului. Acuzații neașteptate aduse liderului AUR de către controversatul Dragoș Sprînceană

06 febActual
Vlad Pascu fura aur din casa părintească pentru a-și cumpăra substanțe interzise. Șoferul care a produs accidentul de la 2 Mai a cheltuit peste un miliard de lei pe viciu

06 febActual
Gheorghe Dincă a încercat să iasă din închisoare, iar acum are de plată către stat. Este condamnat pentru ororile comise

06 febSocial
Categoria de pensionari care va primi despăgubiri din partea statului. Seniorii fuseseră taxați fără drept, după o serie de calcule eronate

06 febSocial
Ministrul Muncii anunță noi forme de sprijin pentru pensionari. Vor putea primi până la 1.000 de lei

06 febEntertainment
Odată vedetă la Acasă TV, Mircea Solcanu trăiește din indemnizație, pensie și munca la radio. Prietenii sunt cei care îl mai ajută financiar

09:06Actual
Casa bătrânească a miliardarilor Pavăl de la Dedeman. De ce locuința este importantă pentru cei mai bogați frați din România

06 febPolitica
Divergență la Tribunalul București în dosarul lui Călin Georgescu. Decizia privind începerea procesului pe fond, amânată

08:38Externe
"Furtună" la Casa Albă: Trump șterge videoclipul rasist cu soții Obama, dar scandalul ia amploare globală

09:05Actual
DNA vrea putere totală pe magistrați: Marius Voineag cere competența exclusivă de anchetare a judecătorilor
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



