Moțiunea de cenzură. Rezultatul voturilor și ce va urma pentru Guvern UPDATE

Autor: Neacșu Elena

Publicat: 05-05-2026 14:20

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Pe data de 5 mai, în Plenul reunit al Parlamentului (Camera Deputaților și Senat), la Palatul Parlamentului din București, a început votul pentru moțiunea de cenzură. Ședința comună a început la ora 11:00 cu dezbaterile și discursurile politice, urmate de procedura de vot. S-a votat secret, cu bile, conform Constituției.

UPDATE: Moțiunea de cenzură a trecut! Rezultatul votului a venit la 14:10, sunt 281 de voturi „pentru”, zero voturi „împotrivă”.

Ca să poată fi adoptată această moțiune, înaintată de PSD și AUR, este nevoie de minimum 233 de voturi „pentru”. În sală au fost raportați 402 parlamentari, dintre cei 464. Rezultatul este așteptat de o țară întreagă.

Moțiunea de cenzură, semnată inițial de 254 de parlamentari AUR, PSD, PACE

Moțiunea de cenzură, intitulată „STOP 'Planului Bolojan'”, a fost semnată inițial de 254 de parlamentari aparținând PSD, AUR și grupului PACE (care include membri din fostele SOS și POT). Prin acest demers, semnatarii doresc să-l îndepărteze pe Ilie Bolojan din funcție, dar și pe actualii miniștri.

Cei de la PNL au anunțat deja că vor fi în sală, dar nu vor vota. Opoziția a transmis că votează cu bilele la vedere, pentru a asigura disciplina de partid.

Ce se întâmplă dacă moțiunea trece

În acest caz, Guvernul Bolojan este demis și devine interimar până la desemnarea unui nou Executiv de către Președinte. Ulterior, se declanșează automat următoarele etape politice:

  1. Denumirea interimară a Guvernului. Potrivit Constituției, întreg cabinetul este demis. Ilie Bolojan trebuie să plece;

  2. Intrarea în interimat. Guvernul actual mai rămâne în funcție cel mult 45 de zile, până când își depun jurămintele membrii unui nou Executiv;

  3. Încep consulările cu președintele. Nicușor Dan trebuie să cheme partidele la discuții și să găsească un candidat pentru funcția de premier. Nu se poate numi iar Ilie Bolojan, potrivit deciziei CCR 85/2020;

  4. Se formează un nou Guvern

  5. Candidatul pentru funcția de premier are 10 zile la dispoziție să primească votul de încredere al Parlamentului, asupra programului și listei de miniștri. Dacă vor fi două propuneri respinse succesiv, în 60 de zile, Nicușor Dan poate cere dizolvarea Parlamentului și organizarea de alegeri anticipate.

Ce se întâmplă dacă nu trece

În cazul în care moțiunea de cenzură nu trece, iată care vor fi urmările:

  • Guvernul actual rămâne pe poziții;

  • semnatarii primei moțiuni nu mai pot face moțiunea de cenzură iar, în aceeași sesiune parlamentară;

  • se reafirmă încrederea Parlamentului în Cabinet;

  • se face o coaliție de guvernare, probabil cu PNL, USR, UDMR, minorități

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri