sursa foto:  click.ro

Munca până la epuizare: `Am simţit că lucrez ca o sclavă`!

După un deceniu de lucru la o fermă de fructe, Jose Evandro da Silva spune că nu a mai putut continua. Bărbatul a petrecut 10 ani stropind cu pesticide plantaţiile de pepeni din nord-estul Braziliei, până când a renunţat la începutul anului trecut. El spune că nu i s-a oferit niciodată îmbrăcăminte de protecţie adecvată şi că, în consecinţă, sănătatea sa a avut de suferit. „La sfârşitul zilei aveam întotdeauna dureri de cap din cauza contactului cu produsele. Nici nu mă puteam spăla pe mâini înainte de masă. Nu aveam apă sau săpun”, adaugă el, citat de BBC.

Povestiri de genul acesta nu sunt neobişnuite în rândul numărului mare de fermieri brazilieni care ajută la plantarea, creşterea şi recoltarea fructelor – cum ar fi mango, pepeni, struguri şi portocale – care ajung adesea pe rafturile supermarketurilor din Europa şi America de Nord.

Brazilia este cel de-al treilea producător mondial de fructe, după China şi India, urmată fiind de SUA. La producţia de portocale este pe primul loc, aproape una din patru portocale consumate în întreaga lume provenind din Brazilia.

În total, 4,8 milioane de brazilieni sunt muncitori agricoli plătiţi, potrivit sindicatului Confederaţiei Naţionale a Muncitorilor Rurali. Iar producţia de fructe din Brazilia este în plină expansiune.

Sectorul generează vânzări de 40 de miliarde de reali brazilieni (10 miliarde de dolari) pe an, potrivit ministerului economiei din Brazilia. Problema, conform unui raport al organizaţiei de caritate Oxfam Brazilia, este că aceşti bani nu ajung nici pe departe la muncitori.

Studiul „Sweet and Sour- O investigaţie a condiţiilor la fermele de fructe tropicale din nord-estul Braziliei” a constatat că lucrătorii din domeniu erau printre cei mai săraci 20% dintre brazilieni. De asemenea, a evidenţiat în detaliu condiţiile precare de muncă, cum ar fi cele pe care le-a avut da Silva. În sezonul de vârf pentru mango brazilian, în septembrie şi octombrie, jumătate din toate fructele mango vândute în Marea Britanie provin din Brazilia. La capătul lanţului de aprovizionare se află culegătorii, care sunt preponderent femei.

Carmen Priscila Souza, 25 de ani, este una dintre ele. Din statul Rio Grande do Norte, face asta de când era adolescentă. „Am simţit că lucrez ca o sclavă”, povesteşte tânăra.  Ea poate găsi de lucru doar în cele cinci luni ale anului, când se culeg fructele. Aşa că câştigă doar 1.175 de dolari pe durata întregului an. „Pentru orice muncitor, această valoare este foarte mică”, spune ea. „Dar este mai bine decât să stai degeaba”.

Gustavo Ferroni, un cercetător din Sao Paulo, care a fost coautor al raportului pentru Oxfam, spune că problema a fost exacerbată de faptul că sectorul agricol brazilian este dominat de companii gigant, în detrimentul producătorilor mai mici, locali, arată businessmagazin.

Vezi și

Dumitru Coarnă, ‘ultimatum’ pentru Traian Berbeceanu și Marcel Vela: ‘În timp util’

Hellvig ambasador în locul lui Maior? ‘ceva este putred’ în sistem

Vești pentru toți românii! Începând cu luna februarie se acordă un nou tip de pensie

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare