Traian Băsescu a declarat că PMP nu va fi alături de PSD în Parlament.”Nimeni nu poate spera ca PMP să facă jocul PSD în Parlament", a spus el.
Traian Băsescu le va spune parlamentarilor PMP să facă ce le dictează conștiința, în acest război politic, conform spuselor acestuia. Însă adaugă o afirmație importantă: ”Nimeni nu poate spera ca PMP să facă jocul PSD în Parlament, dar s-ar putea ca PSD să se dovedească, pentru prima oară în ultimii opt ani, inteligent. Dacă liberalii nu votează Guvernul Orban, s-ar putea să-l voteze ei. Ce ați zice dacă PSD cu Pro România votează Guvernul Orban?".
Fostul președinte Traian Băsescu nu crede că a existat un blat între PNL și PSD, însă, afirmă că dacă ar fi existat ”un mic blat”, cele două partide s-ar fi înțeles pentru a nu trece asumarea pe alegerile locale în două tururi. ”Trupa de primari, care provine din PDL, știu foarte bine ce influență are când e vorba despre alegeri locale”, a explicat Traian Băsescu, la B1 TV.
Totodată, el afirmă că nu crede că se va ajunge la anticipate, dând informații de culise din Parlament: ”Veți vedea că, dincolo de speculațiile pe care le facem toți, există și un orgoliu al Parlamentului, pe care eu l-am văzut în cele trei mandate pe care le-am avut ca parlamentar. L-am văzut manifestându-se și blocând niște inițiative care păreau a pune Parlamentul în situație de inferioritate, atât timp cât Constituția îl statuează ca fiind puterea supremă în stat”.
”Eu, în locul liberalilor, aș fi continuat modul bun, aproape spectaculos în care a debutat guvernarea Orban. Aș mai fi găsit două, trei ordonanțe de urgență sau proiecte de legi pe care să le pot trece și care să consolideze imaginea bună a Guvernului și, în acest timp, aș fi lucrat cu toată forța aparatului administrativ la pregătirea proiectelor și a licitațiilor pentru 2021. Așa, stăm pur și simplu și asistăm la o hârâială despre care nu se știe unde va duce. Mai mult decât atât, vin de la Bruxelles, nu din altă parte. Începe anul 2021, când începe noul exercițiu financiar al UE. S-au lansat trei programe gigantice - Programul de reducere a emisiilor de carbon în UE până la ajungerea la neutralitate, Programul militar, crearea armatei europene, și 5G. În momentul de față se discută alocarea de bani. Cum credeți că arată un ministru interimar, care merge să discute, iar comisarul de resort nu știe când îl va mai vedea la față pe ministrul interimar?", a mai spus Băsescu, arată dcnews.ro.
Vezi și:Legea a fost adoptată! Puteți primi amenzi de mii de lei
‘Aripa’ Kovesi dă lovitura în România! Cătălin Predoiu i-a ‘predat’ Justiția
EXCLUSIV Lovitură în plin pentru români, în ziua în care Guvernul Orban a fost dărâmat! ANAF, la pământ!
Mutare-cheie! Planul lui Traian Basescu
Trending

06 febActual
Înalta Curte avertizează Guvernul asupra independenței justiției după scrisoarea transmisă Curții Constituționale

06 febActual
Nervoasa Olguța Vasilescu, replică tăioasă pentru ministrul Apărării. Primărița nu e de acord cu acuzațiile lui Radu Miruță: „Cred că și cu busola în mână s-ar pierde prin Craiova”

06 febExterne
Țara europeană unde au fugit toți giganții auto din Europa. Germania, Franța, SUA sau Japonia au pierdut supremația

06 febActual
Vin geruri și zăpezi în final de februarie 2026. Prognoza meteorologică nu este cea mai optimistă

06 febActual
Păcăleala lui Ilie Bolojan pentru 2027. Impozitele se vor mări și anul viitor, în ciuda promisiunilor guvernanților

06 febActual
Falimentul bate la ușile Capitalei. Ciprian Ciucu nu mai știe ce să facă pentru a salva orașul de la un colaps financiar

06 febActual
Brandul de haine ieftine invadează Capitala. Unde se deschide primul magazin în care bucureștenii se vor putea bucura de prețuri mici

06 febSocial
Ministrul Muncii anunță noi forme de sprijin pentru pensionari. Vor putea primi până la 1.000 de lei

06 febActual
Se strânge lațul în jurul lui Robert Negoiță. Plasat sub control judiciar, edilul nu mai poate nici să-și continue activitatea în fruntea Primăriei Sectorului 3

06 febActual
Sistemul e-SIGUR schimbă regulile pe șosele, iar șoferii vor deveni clienți constanți ai amenzilor
Articole Similare

06 febActual
Chiriile din București ating noi maxime în 2026. Sectorul 1 rămâne cel mai scump din Capitală

06 febActual
Gheorghe Dincă a încercat să iasă din închisoare, iar acum are de plată către stat. Este condamnat pentru ororile comise

06 febActual
Vlad Pascu fura aur din casa părintească pentru a-și cumpăra substanțe interzise. Șoferul care a produs accidentul de la 2 Mai a cheltuit peste un miliard de lei pe viciu

06 febActual
Primăria Capitalei bagă în reparații 76 de artere. 585 de probleme au fost identificate de muncitori

06 febActual



