Mutare disperată a Guvernului, în căutare de bani! Ce 'pușculițe' sparge

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 09-11-2018 08:33

Actualizat: 09-11-2018 08:24

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

În căutare de bani, Guvernul Dăncilă face o mutare de proporții. Executivul sparge „puşculiţele“ din energie în căutarea de bani la buget şi le cere dividende suplimentare.


În vreme ce firmele şi-ar putea vedea afectate bugetele de investiţii, analiştii de pe Bursă susțin că piaţa este plăcut surprinsă de această nouă golire a conturilor companiilor energetice.


„Anunţarea unor dividende suplimentare, eveniment pe care piaţa, în general, îl cre­di­tează cu şanse mici de rea­lizare, surprinde plăcut in­ves­titorii şi determină evoluţii pozitive ale pieţei. Este ceea ce am văzut în cazul Romgaz şi este probabil ca această reacţie să se replice în situaţii asemănătoare“, a precizat brokerul Alin Brendea, director general adjunct al Prime Transaction.


Principalul producător de gaze na­tu­rale al României, Romgaz, va distribui în 2018 un dividend suplimentar de 501 milioane de lei la solicitarea principalului său acţionar, Ministerul Energiei. Reprezentanţii Romgaz au precizat de altfel că în cazul unor investiţii masive compania va apela la credite. Situaţia de la Romgaz se va repeta însă şi în cazul altor companii.


„Este o circulară dată către toate compa­ni­ile“, spun surse din piaţă. „Trebuie să ne eva­luăm rezervele. Cel mai probabil este un deficit la Ministerul Finanţelor. Ne facem calculele“, mai spun sursele citate.

Nuclearelectrica, operatorul centralei nu­cle­a­re de la Cernavodă, a confirmat primirea „circularei“. „Nuclearelectrica a primit o adresă din par­tea acţionarului majoritar, Ministerul Energiei, cu privire la aplicarea prevederilor OUG 29/2017 referitoare la distribui­rea/re­dis­tri­buirea sumelor înregistrate la rezultatul re­por­tat şi alte rezerve“, au spus reprezentanţii companiei.

Spre finalul zilei de ieri compania a anun­ţat că îşi convoacă acţionarii pe 10 decembrie 2018 pentru a vota repartizarea a 238 mil. lei ca divi­dende ca urmare a solicitării acţionarului ma­joritar, respectiv Ministerul Energiei, scrie zf.ro.

„Redistribuirea de dividende suplimen­ta­re, ca urmare a analizei interne, nu va avea im­pact sem­nificativ asupra programelor de inves­ti­ţii ale com­paniei“, au precizat reprezentanţii companiei.

Vezi și Exclusiv Mega-cadou de Crăciun pentru Elena Udrea – ‘Semnalul’ pe care îl așteaptă avocatul său pentru a ataca

Atenție, români! Riscați amenzi usturătoare dacă nu sunteți racordați la acest serviciu


EXCLUSIV Adevărul despre doctorul despre care s-a spus că l-a operat pe Florin Busuioc! Ce urmează să facă, de fapt – Reacție dură a Spitalului din Craiova
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri