Oficialii români poartă negocieri intense pentru dotarea Armatei Române. După achiziționarea sistemului de rachete Patriot de la SUA, MApN tratează cu un gigant american, în vederea unei viitoare colaborări.
Ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, împreună cu șefi ai structurilor militare implicate în procesul de achiziție de tehnică militară, a avut marți, 29 august, la sediul MApN., o întrevedere cu o delegaţie a Lockheed Martin, companie americană specializată în cercetarea, dezvoltarea, producția și integrarea tehnologiilor avansate din domeniul militar.
Reprezentanții companiei americane au prezentat oportunitățile de cooperare industrială și propuneri de colaborare cu industria națională de apărare, anunță Biroul de Presă al MApN.
Partea română a detaliat cele opt programe esențiale de înzestrare ale Armatei României, dar și alte intenții privind dezvoltarea de noi tehnologii militare în România. Astfel de întâlniri vor continua în perioada următoare, conform calendarului de consultări cu actorii principali prezenți pe piaţa mondială și naţională a industriei de apărare.
Potrivit Wikipedia, Lockheed Martin este cea mai mare firmă de produse și servicii militare la nivel mondial, (după venit) și cel mai mare furnizor de echipament aerospațial și tehnologic al Pentagonului, urmat de Boeing. Compania este prezentă în 75 de țări din întreaga lume.
Negocieri intense pentru dotarea Armatei Române! Cu ce GIGANT tratează MApN
Trending

19:00Entertainment
Romina Gingașu l-a șters pe Piero Ferrari de pe profilul ei online. „Eu însămi scriu povestea vieții mele”

12:30Sport
Mitică Dragomir strâmbă din nas când intră pensia. Fostul șef FRF primește o sumă mult mai mică decât alți seniori care au avut locuri de muncă banale

14:30Social
Când se dă drumul la căldură în București și în marile orașe, pentru cei care stau la bloc. Regula pe care o aplică firmele responsabile de oferirea serviciului

21:00Social
Fără apă în București, între 23 și 25 septembrie. Zonele vizate, în aproape toate sectoarele vor fi probleme

18:30Social
Gata, încep ninsorile în România. Unde vor apărea primii fulgi, din data de 21 septembrie 2026

12:00Social
Nu se mai trece la ora de iarnă? Situația pentru România, după ce tot mai multe țări s-au săturat să dea ceasurile înainte și înapoi

11:30Social
Amenda de 1.000 de lei pe care o pot lua șoferii pentru frâna de mână. Este în Codul Rutier 2026, dar puțini știu regula

19:30Entertainment
Românul mai înjurat decât Nicolae Ceaușescu în comunism. Era mare vedetă TV, dar puțini își mai aduc aminte de el

06:30Horoscop
Horoscop financiar 20 septembrie: Zodiile cu noroc la bani

10:00Social
Mai apucăm pensia? Câți români ajung să se bucure de banii pentru care plătesc taxe o viață întreagă, de fapt, și pentru câtă vreme
Articole Similare

22:00Economie
Actul din cauza căruia nu poți să vinzi casa. Nu contează că le ai pe toate celelalte

18:00Economie
Action mai are nevoie de angajați în încă două orașe. Oferta salarială și beneficiile pe care le oferă magazinul atrag candidați rapid

17:30Economie
Regina margarinei, la vânzare. Compania care produce Becel, Rama și Delma își caută un nou proprietar

16:00Economie
Piața exporturilor paralele de mașini despre care nu se vorbește. Schemele pe care le fac străinii cu vehiculele produse la noi în țară

10:30Economie



