Nelu Tătaru, a afirmat că măsurile de relaxare se introduc treptat, iar dacă totul merge bine, de la 1 iunie ar putea fi deschise terasele, iar de la 15 iunie restaurantele și plajele, însă totul depinde de comportamentul oamenilor.
„Toată lumea trebuie să înțeleagă că după două luni în care am încercat - și cred că am reușit - să gestionăm o situație, orice relaxare se face gradual, progresiv și se începe cu acele relaxări care pot fi controlate mai ușor în momentul în care vom sesiza că lucrurile nu merg cum trebuie. Facem relaxare unde avem mici aglomerări populaționale - sportul individual, îngrijiri personale, stomatologia - acolo unde putem ajunge și limita accesul unei persoane, putem controla acele persoane care vin”, a explicat ministrul sănătății.
„Se întâmplă ceva, se închide acea unitate, se dezinfectează, se vede unde s-a greșit, dar a deschide terase, locuri unde ai aglomerări umane, a deschide stadioane, manifestări în aer liber, concerte, este un pas intermediar spre acest lucru”, a mai spus Nelu Tătaru la Digi24.
„Ce facem facem evaluând. Noi evaluăm la 14 zile primele măsuri pe care le-am pus, 14 zile corespunzând acelei perioade de incubație. Dacă vedem că aceste măsuri de relaxare au avut efectul scontat, putem veni și cu celelalte măsuri de relaxare într-un timp 2. Sunt în discuție și avem protocoale pentru fiecare măsură pe care am dat-o. Pregătim protocoale pentru măsurile de relaxare pe care le bănuim după 1 iunie. Și la nivel de terase, poate, dacă lucrurile merg bine în aceste 14-15 zile, la 1 iunie putem deschide terasele, la 15 iunie putem deschide restaurantele sau putem deschide plajele”, a spus ministrul.
„Însă facă se observă creșteri ale cazurilor, ne putem întoarce la măsurile de la început”, a avertizat ministrul.
El a insistat că totul depinde de comportamentul populației, care trebuie să arată că își dorește această relaxare - este important să poarte masca, să păstreze distanța. Astfel, declarația pentru deplasări ar putea dispărea de la 1 iunie. „Dacă rămânem cu ceva, eu cred că vom avea terasele deschise, de la 15 iunie plajele... Este o vară de încercare”, a spus Nelu Tătaru.
Citește și:
Lovitură! Cum a fost recompensat cu 10 milioane de euro denunțătorul fostului ministru Sorina Pintea
EXCLUSIV Dezvăluire-bombă: ‘Executat’ în timp ce era pe patul de spital, suspectat de coronavirus! ‘Am vorbit cu domnul Berbeceanu, sigur a ajuns la domnul Vela’
Schimbare fără precedent în sistemul de Educație! Guvernul transformă, pe timp de stare de alertă, elevii și părinții în profesori















