Coafeze, hairstylişti şi chiar miliţieni au fost angajaţi în ultimii ani în ministere, prin detaşare din mediul privat, ajungând să aibă salarii şi de 2,5 ori mai mari decât maximul primit de cei angajaţi prin concurs, scrie Adevărul.ro
”Sunt nereguli foarte mari descoperite chiar de Curtea de Conturi, în urma controlului realizat în 2019. Din păcate, ministerul le-a ascuns sub preş, aşa că noi le facem publice. Am înţeles de abia acum de ce Ministerul Culturii nu a avut bani să plătescă drepturile salariale cuvenite. Banii au mers la persoane din mediul privat, detaşate pe salarii uriaşe. Este o bătaie de joc, pe bani publici!”, a declarat Ana Marin, preşedintele Sindicatului Angajaţilor din Ministerul Culturii “Culturalia”.
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, spune că angajarea de "coafeze sau miliţieni" în minister, în perioada 2017 - 2019, depăşeşte zona de competenţă a MC, altcineva trebuind să "cerceteze mai adânc"
"Lucrurile au fost prezentate ca şi cum s-au petrecut în mandatul meu. Ori eu am venit ministru la aproape un an după ce s-a evaporat acest departament, nu de când s-a înfiinţat. Când spun evaporat nu spun întâmplător, pentru că au fost detaşaţi din mediul privat şi acum, când a venit Curtea de Conturi, am căutat cot la cot cu aceasta pe acei oameni care nu sunt de găsit. Depăşeşte zona de competenţă a Ministerului Culturii. Aici altcineva trebuie să cerceteze mai adânc", a afirmat Gheorghiu.
Ministrul a mai spus că acţiunea sindicatului din Ministerul Culturii este generată de faptul că el ar fi început o serie de reforme la nivelul instituţiei.
Vezi și:Vești pentru toți românii! Începând cu luna februarie se acordă un nou tip de pensie
EXCLUSIV Ministrul Marcel Vela echipează Poliția! Mutarea făcută în luna februarie
Nereguli la Ministerul Culturii: Este o bătaie de joc, pe bani public
Trending

03 marActual
Profeția lui Andrei Caramitru: Putin va fi KAPUT. Progresistul continuă să îi propovăduiască sfârșitul liderului de la Kremlin

03 marActual
Prăbușirea imperiului lui Dorin Cocoș. Avea milioane de euro, iar astăzi trăiește ca un om obișnuit

03 marActual
Ce leafă încasează o măicuță sau un călugăr în 2026. Puțini știu că banii lor vin direct din fondurile lăcașelor de cult

03 marSocial
Banii ascunși ai lui Viorel Hrebenciuc. Cum a fost deconspirat fosta eminență cenușie a Partidului Social Democrat

03 marActual
Bani în plus pentru electrocasnicele vechi. Românii pot primi până la 150 de lei pe fiecare dispozitiv

03 marSocial
180.000 de pensionari privilegiați au încasat 13,8 miliarde de lei într-un singur an. Angajații din această categorie nu duc deloc lipsa banilor

03 marExterne
A început Al Treilea Război Mondial? Aleksandr Dughin, ideologul lui Vladimir Putin, contrazis de Cozmin Gușă

03 marActual
Semnificația martorilor din bord pe care toți șoferii ar trebui să o cunoască. Te pot scuti de un drum la mecanic

03 marActual
Greșeala majoră pe care o fac românii în frigider. ANSVSA a explicat cum se depozitează alimentele, de fapt

03 marActual



