Ministrul Educației naționale, Ecaterina Andronescu, a declarat recent, în cadrul unei emisiuni TV, că, din păcate, copiii ce studiază până în clasa a treia nu pot fi lăsați repetenți.
Totodată, ministrul a afirmat că acest lucru este o greșeală, iar situația ar trebui schimbată.
„Din păcate, e o prevedere legală, până în clasa a treia copiii nu pot fi lăsaţi repetenţi. Cred că trebuie să revenim asupra acestui aspect pentru că, iată, unde suntem. Ajungem la clasa a opta şi constatăm că nu ştiu să scrie bine, să calculeze bine şi că 36% nu sunt în stare să ia cinci la evaluarea de clasa a opta", a declarat recent ministrul învățământului, potrivit Digi24.
Condițiile în care pot fi lăsați repetenți elevii din învățământul preuniversitar sunt stabilite de Ordinul Ministerului Educației Naționale (MEN) nr. 5.115/2014 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar.
Astfel, potrivit acestui act normativ, elevii aflați în clasa pregătitoare sau în clasa întâi nu pot fi lăsați repetenți. Totodată, elevii cu dificultăți de învățare aflați în aceste clase vor rămâne în colectivele în care au învăţat şi vor intra într-un program de remediere sau recuperare şcolară.
După cum stabilește Ordinul MEN nr. 5.115/2014, programul de recuperare școlară este "realizat de învăţător/ institutor/ profesorul pentru învăţământul primar, împreună cu un specialist de la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională/ Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională".
Așadar, legislația nu prevede ca doar elevii mai mari de clasa a III-a să poată să fie lăsați repetenți, ci pot fi lăsați repetenți elevii ce au trecut de clasa I, adică de la clasa a II-a în sus. Potrivit aceluiași act normativ, sunt declarați repetenți „elevii care au obţinut calificativul «Insuficient»/ medii anuale sub 5,00 la mai mult de două discipline de învăţământ/ module care se finalizează la sfârşitul anului şcolar”.
Tot repetenți vor fi declarați, conform ordinului MEN, atât elevii "care nu au promovat, la mai mult de două module, la examenele de corigenţă în sesiunea specială", cât și “elevii care au obţinut la purtare calificativul anual «Insuficient»/ media anuală mai mică de 6,00”.
Citește și:
Reînvie un gigant românesc! Se deschid noi magazine
Scandalul fluturaşilor de salariu ia amploare! Polițiștii o amenință pe Carmen Dan!
Bomba care aruncă-n aer Legea pensiilor! Dezvăluire fără precedent
Nimeni nu se aștepta la așa ceva! Ce a declarat Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



