Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat miercuri că premierul Viorica Dăncilă încalcă Legea fundamentală prin refuzul de a se prezenta în Parlament pentru a cere votul asupra remanierii Guvernului şi a susţinut că actualul Executiv se află în ilegalitate.
"Gestul premierului Vasilica Viorica Dăncilă de a sfida Parlamentul României şi de a refuza să respecte Constituţia României, care o obligă să se prezinte în faţa parlamentarilor pentru a cere votul asupra remanierii, reprezintă o obrăznicie fără precedent. În toată istoria post-decembristă, nimeni nu şi-a permis să nege existenţa şi rolul principalului for reprezentativ al cetăţenilor, în funcţie de care un sistem politic poate fi considerat sau nu democratic. Viorica Vasilica Dăncilă şi PSD încalcă în mod deliberat Legea fundamentală, spre deosebire de toate celelalte guverne pe care le-a avut România şi s-au aflat într-o situaţie similară", a precizat Orban într-o declaraţie de presă transmisă AGERPRES.
În opinia lui Orban, PSD guvernează împotriva poporului român, în mod ilegitim, împotriva voinţei exprimate în alegeri, iar actualul Guvern se află în ilegalitate.
"Practic, este o guvernare cu de-a sila! Tertipul jenant pe care l-a încercat premierul Vasilica Viorica Dăncilă arată disperarea incredibilă a celor din PSD de a apela la orice pârghie, oricât de ticăloasă, pentru a se perpetua la putere. Justificările prezentate pentru această manevră de prost gust sunt cel puţin hilare", a afirmat liderul liberal.
Ludovic Orban a mai susţinut că "blocajul de la nivel guvernamental este 'meritul' exclusiv al premierului Dăncilă".
"Premierul Dăncilă a dat dovada supremă de incompetenţă atunci când a luat act de demisiile miniştrilor ALDE în aceeaşi zi, în loc să folosească termenul de 15 zile pe care îl avea la dispoziţie în Codul administrativ, adoptat chiar de actualul Guvern prin OUG. Astfel, faptul că sunt ministere în care nu există atribuţii delegate secretarilor de stat este o situaţie care priveşte premierul, care nici măcar nu s-a preocupat de această situaţie atunci când a luat act de demisiile miniştrilor", a mai spus Orban.
El a menţionat că premierul Viorica Dăncilă trebuia să se prezinte în Parlament pentru vot cel târziu luni, 9 septembrie, "la 10 zile de la momentul în care au fost vacantate posturile miniştrilor demisionari".
"Într-adevăr, în Constituţie nu este prevăzut în mod explicit un termen în care premierul trebuie să vină în Parlament la remaniere. Însă, acest lucru nu înseamnă că poate sta cu lunile de zile fără a cere votul Parlamentului. Singurul termen care poate fi asimilat procedurii este cel de la desemnarea premierului, care trebui să ceară votul de încredere la formarea Guvernului în 10 zile. Or, dacă pentru formarea Guvernului, care este un moment politic mult mai complicat, este prevăzut un termen maximal de 10 zile, nu se poate considera că pentru o remaniere premierului i se poate accepta un termen mai mare de 10 zile", a mai argumentat liderul liberal.
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat miercuri că a decis nominalizarea tot a unor reprezentanţi ai ALDE pentru portofoliile rămase vacante în urma retragerii acestei formaţiuni de la guvernare în luna august. Pentru portofoliul Mediului şi funcţia de viceprim-ministru a fost nominalizată Graţiela Gavrilescu, pentru Energie - Ion Cupă, iar pentru Relaţia cu Parlamentul - Ştefan Băişanu.
Vezi și
Lovitură pentru polițiști! Ordinul ministrului de Interne a fost publicat în Monitorul Ofical
Vești pentru mii de șoferi! Unde vă puteți contesta amenzile primite – Măsură adoptată de Senat
Adio ‘execuțiilor’ din Poliție? Propunerea care desființează jocurile din MAI
Noi declarații făcute de Ludovic Orban! 'Viorica Vasilica Dăncilă şi PSD încalcă în mod deliberat Legea fundamentală'
Trending

25 sepEntertainment
Adriana Bahmuțeanu, ordin de protecție împotriva copiilor săi vitregi. Scandal în familia regretatului Silviu Prigoană, s-a ajuns în instanță

16:30Social
Rămâi fără pensie dacă lucrezi, în aceste situații. Plata ți se suspendă automat, este lege

17:30Social
Ninge în aceste orașe din România, din 10 octombrie. Meteorologii au anunțat zonele în care temperaturile scad considerabil

15:30Social
Cât consumă încărcătorul telefonului tău, dacă doar îl lași în priză. Nu contează că mobilul nu este conectat

25 sepSocial
Ea este soția lui Gheorghe Dincă, Monstrul din Caracal. A ales să vorbească public abia acum, nu are bani să divorțeze de criminal

25 sepEntertainment
Connect-R, acuzat de hărțuire. De unde a pornit scandalul în care este implicat cântărețulul și legătura cu Părintele Calistrat

16:00Social
Milioane de mașini de la Volkswagen și Audi, rechemate în service. Problema pe care o au, vezi dacă ești printre posesorii afectați

25 sepEconomie
Starbucks închide 250 de localuri. Situația din România, unde cafenelele lor sunt văzute ca un răsfăț de lux, dar au produse în supermarketuri

25 sepSocial
Insula Iubirii nu se mai difuzează. Când ar urma să fie redifuzată emisiunea și unde anume

10:30Economie
Tarifele la care ar putea ajunge motorina, după ce SUA oprește exporturile către România. Prețul pe care îl vor plăti șoferii
Articole Similare

16 minute în urmăSocial
Ce valoare are indemnizația de creșterea copilului, dacă îl naști după ce ai finalizat deja concediul primului bebeluș. Cum se face calculul, dacă nu ai mai avut un loc de muncă

circa 1 oră în urmăSocial
Cum poți beneficia de analize medicale gratuite. Lista controalelor anuale pe care orice român ar trebui să le facă, multe sunt decontate de CNAS

circa 1 oră în urmăSocial
Schimbare în admiterea la liceu. Cum vor proceda cei care finalizează gimnaziul acum, după discuțiile despre examenul separat de Evaluarea Națională

17:30Social
Ninge în aceste orașe din România, din 10 octombrie. Meteorologii au anunțat zonele în care temperaturile scad considerabil

17:00Social



