Potrivit Antena 3, avocata acestuia a prezentat un filmuleț în care se vede clar că polițistul, lovit inițial de Cristian Boureanu, a reacționat și l-a lovit la rândul său pe fostul deputat. Incidentul are loc în Piața Charles de Gaulle.
Avocata lui Cristian Boureanu, Luiza Popescu, a povestit cum s-a desfășurat evenimentele, potrivit declarațiilor oferite de clientul său.
„Este al doilea incident. Cu privire la primul incident la care noi am făcut referire, nu a fost nicio altercație când domnul Boureanu, care se afla în dreapta, a fost oprit. Filtrul nu a avut nimic de obiectat. Ulterior, al doilea epidod, pe care îl aveți în imagini, este când echipajul l-a urmărit. Primul incident a fost lângă ambasada Chinei, iar a doilea, la Charles de Gaulle. Este foarte important să știți acest lucru pentru că între cele două episoade, există o distanță de 700-800 de metri în care practic se presupune că au început altercațiile verbale, în urma cărora echipajele de poliție l-au urmărit și au încercat să-l scoată din mașină și a urmat ceea ce știți”, a declarat aceasta.
Citește și Demisie de răsunet la Pro TV! E de peste 20 de ani în televiziune
URIAȘA avere a lui Cristian Boureanu, fostul parlamentar cercetat pentru lovirea unui polițist
Gest uluitor al lui Mircea Badea după eliberarea lui Voiculescu













