badea gadea voiculescu vacanta

sursa foto:  adpm.ro

Gest uluitor al lui Mircea Badea după eliberarea lui Voiculescu

După ce magistrații sectorului 5 au decis eliberarea lui Dan Voiculescu, Mircea Badea nu a comentat cu privire la acest eveniment, dar a făcut un gest care a făcut mai multe decât 1000 de cuvinte.

„În această emisiune nu voi spune nici măcar un singur cuvânt, absolut niciun cuvânt, pentru că nu vreau să îi fac rău unui om care și-așa a pățit foarte multe rele. Nu voi rosti nici măcar un singur cuvânt. Vă arăt doar o fotografie pentru că simt nevoia să marchez un moment foarte important pentru mine. Ca atare, vă arăt o imagine și nu spun nimic”, a zis Mircea Badea, apoi a difuzat, la Antena 3, o fotografie în care apărea alături de Dan Voiculescu, Mihai Gâdea și Adrian Ursu purtând toți celebrii ochelari cu o lentilă și a zis: „Mulțumesc mult, la revedere”, în timp ce-și punea ochelarii.

Potrivit Dcnews, în 2013, Dan Voiculescu a explicat de ce a purtat ochelari cu o singură lentilă. El sublinia că a încercat să arate cum se vede „lumea dintr-o perspectivă trunchiată”, ca atunci când îți lipsește un ochi.

Dan Voiculescu susținea că așa arată „justiția partizană din România”. El atrăgea atenția că a „lansat o modă” și nu s-ar mira să vadă o „solidaritate a ochelarilor c-o singura lentilă”. Acesta amintea și Legea Talionului, despre care spunea că este singura care se aplică „adversarilor Suspendatului: ochi pentru ochi”.

Vezi și Au dat lovitura! O emisiune de la noi va fi difuzată în Statele Unite ale Americii

Dezvăluire incredibilă: cine finanțează de fapt ISIS

Alertă de gradul 0! Renumit supermarket vinde produse CONTAMINATE! Ce face Protecția Consumato

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare