Noi numiri la Transgaz: Cine va ocupa funcția de director general al companiei

Autor: Ancuța Paraschivoiu

Publicat: 23-08-2017 21:41

Actualizat: 23-08-2017 21:12

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Consiliul de Administrație a făcut două numiri noi în cadrul companiei Transgaz, după ce fostul director al companiei, Petru Ion Văduva, a anunțat, în mai, că renunță, din motive personale, la calitatea de director general, calitate care ar fi încetat de drept la data de 3 iunie 2017.


Consiliul de Administrație al Transgaz a decis numirea lui Ion Sterian în funcția de director general al companiei și a lui Marius Vasile Lupean în cea de director economic, conform unui raport remis, miercuri, Bursei de Valori București.


"Procedura de selecție a directorului general și directorului economic la SNTGN Transgaz SA a fost desfășurată de Consiliul de Administrație împreună cu Comitetul Consultativ de Nominalizare și Remunerare, fără implicarea vreunui expert independent specializat în recrutarea resurselor umane. Urmare a încheierii procedurii de selecție și recomandării Comitetului de Nominalizare și Remunerare, Consiliul de Administrație al SNTGN Transgaz SA a numit pe domnul Ion Sterian în funcția de director general și pe domnul Marius Vasile Lupean în funcția de director economic", se menționează în raport, potrivit
Agerpres.


În data de 12 iunie,Consiliul de Administrație al Transgaz a aprobat declanșarea procedurii de selecție a directorului general și directorului economic în conformitate cu prevederile OUG nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare.


Vezi și Guvernul Tudose le pregătește o imensă lovitură românilor! Milioane de oameni, afectați

Un GIGANT german plănuiește o investiție de proporții! Ce fabrică ar urma să construiască în România


Ministerul condus de Lia Olguța Vasilescu se apără! Mesajul care bucură sute de mii de români

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri