În urma inițiativei de stabilire a unui salariu minim la nivelul Uniunii Europene, la Senat a fost depusă o nouă inițiativă legislativă care prevede majorarea salariului minim pe economie cu peste 1.000 de lei.
"Prezența inițiativa legislativă vizează corelarea procentuală a valorii salariului minim național brut, cu aceea a salariului mediu național brut pentru a conferi o garanție reală asigurării unui nivel de trăi decent pentru cetățeni. În acest sens, în acord cu demersurile europene în materie, propunem că valoarea salariului minim național brut să nu poată reprezenta mai puțîn de 60% din valoarea salariului mediu național brut", se menționează în expunerea de motive.
Modificarea care va fi adusă Codului muncii prevede ca: ”Raportul dintre salariul de bază minim brut pe țară și salariul mediu brut pe economic va crește în tranșe anuale egale începând cu dată de 01 ianuarie 2021, urmând că la data de 31 decembrie 2024 salariul de bază minim brut pe țară să reprezinte 60% din salariul mediu brut pe economie”.
Vezi și:
Cine este ‘noul Sebastian Ghiță’ crescut de Guvernul Orban
Apare o nouă lege a pensiilor! Cine sunt cei care ar putea avea noi beneficii
E scandal mare în Ministerul de Interne! Marcel Vela, în fața procurorilor!













