Conform studiului,, Beneficiul social al investiției în fotbal",cei aproximativ 700.000 de jucători de fotbal din România, aduc țării un impact socio-economic în valoare de 740 de milioane de euro. Studiul a fost realizat împreună cu Federația Română de Fotbal și Federația Suedeză de Fotbal. F
otbaliștii au o contribuție de 183 milioane de euro, determinată de facilități, cheltuieli de participare, dar și de crearea a peste 1000 de locuri de muncă. De asemenea, activitatea fotbalistică are un impact de 54 milioane de euro asupra societății. Acesta lucru se întâmplă prin reducerea criminalității, beneficiile pentru tineri și educație. Se realizează, de asemenea, economii majore la bugetul sănătății, mai exact 503,2 milioane de euro
Prezent la lansarea studiului la Bucureşti, Karl-Erik Nilsson, preşedinte al Federaţiei Suedeze de Fotbal şi prim-vicepreşedinte UEFA, a declarat că modelul SROI oferă asociaţiilor naţionale o nouă înţelegere asupra valorii fotbalului la nivel local. "UEFA GROW a dezvoltat un model de impact social din investiţie (Social Return on Investment - SROI). Consiliul Europei şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, printre alţii, au aprobat acest document. Rezultatul este un model SROI care oferă asociaţiilor naţionale o nouă înţelegere asupra valorii fotbalului la nivel local, asupra viitoarei sale dezvoltări şi asupra viitorului impact care se poate obţine prin investiţii adiţionale", a afirmat Nilsson, citat de agerpres.ro.
Studiul ,, Beneficiul social al investiției în fotbal" a fost realizat în perioada iulie-septembrie 2017, luând modelul UEFA GROW SROI, ce utilizează o multitudine de surse de informații.
Vezi și
EXCLUSIV! Neașteptat! Cum îi bagă bani în buzunar protestatarii #Rezist fiului lui Liviu Dragnea
EXCLUSIV! Ce salariu uriaş are Augustin Lazăr, procurorul general al României și omul căruia Tudorel Toader îi pregătește marea lovitură
EXCLUSIV! Răsturnare de situație! Cui nu i-ar fi cerut, de fapt, demisia Ecaterina Andronescu
Noroc pentru România! Ei aduc milioane de euro țării
Trending

13:26Politica
Rebelul Toma de la Buzău îl ia peste picior pe Sorin Grindeanu. Șeful PSD, acuzat că a intrat într-o etapă de „supraviețuire”

09:42Entertainment
Poze rare cu prima soție a lui Ilie Bolojan. Florentina i-a stat alături premierului vreme de două decenii

08:22Actual
Academicienii României, apel disperat la Parlament. Proiectul de lege care le dă fiori minților luminate ale țării

16:11Actual
Masoneria din România abonată la banii statului. Politicieni și oameni de afaceri fac parte din Lojă

15:51Actual
Gara din Brașov, victimă a unui Dorel original. Oamenilor nu le-a venit să creadă când au văzut

09:02Actual
14 stații Metrorex noi în tot Bucureștiul. Noua hartă a metroului din Capitală e mult mai mare ca până acum

11:12Actual
Istoricul Thierry Wolton a analizat România. Concluziile francezului: „O diferenţă foarte importantă între comunismul lui Ceauşescu şi lumea de azi”

12:15Actual
Iarna se întoarce în forță în România. ANM anunță vreme rece și vânt în următoarele zile în cele mai multe zone ale țării

17:49Actual
ANM anunță temperaturi de până la minus 15 grade și viscol la munte

14:42Entertainment
„Colivă nu se mănâncă”. Sofia Vicoveanca, primele gânduri după infarctul care a pus-o la grea încercare
Articole Similare

21:36Actual
Utilizatorii iPhone, avertizați asupra colectării masive de date de către aplicații

20:58Actual
Trucul WhatsApp care te ajută să nu mai pierzi conversațiile importante

19:58Actual
Locul de muncă pe care este mare bătaie în România, datorită salariului. Angajatul primește până la 30.000 de lei pe lună

19:22Actual
Ajutoare pentru pensionari în 2026. Sprijin de 600 de lei de Paște și Crăciun și bani lunari pentru facturi

18:51Actual



