Vești importante pentru milioane de români! Noua Lege a pensiilor a fost adoptată de Guvernul condus de Viorica Dăncilă, după ce a obținut aviz favorabil din partea Consiliului Economic și Social.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, în debutul ședinței de Guvern, că valoarea punctului de pensie va crește gradual la 1.265 de lei în anul 2019, la 1.775 de lei în anul 2020 și apoi la 1.875 de lei în anul 2021.
Șeful Executivului a precizat că legea se va aplica etapizat.
Citește și: Bianca Drăgușanu a semnat cu o altă televiziune! Unde o vom vedea pe vedetă
„Noua lege a pensiilor se va aplica etapizat, începând cu anul 2019 până în 2021, când va intra integral în vigoare, ceea ce îsneamnă și noi creșteri a punctului de pensie la 1.265 de lei în 2019, 1.775 de lei în 2020 și 1.875 de lei în 2021. Aceasta lege este complexă, bazată pe principii solide, care poate fi susținută din punct de vedere bugetar și asupra căreia ne-am consultat atât cu patronatele cât și sindicatele”, a punctat Dăncilă.
Proiectul Legii Pensiilor, care a intrat în august în dezbatere, a suferit câteva modificări, în urma discuțiilor cu sindicatele, care s-au purtat recent în cadrul Consiliului Național Tripartit (CNT). Una dintre modificări se referă la majorarea Valorii Punctului de Referință (VPR) care se va majora și în funcție de „creșterea reală a câștigului salarial brut realizat”.
Citește și: S-a aflat cât a câștigat Simona Halep doar din tenis! Suma este uriașă
Potrivit surselor MEDIAFAX, propunerea a fost preluată astfel: „Începând cu anul 2022, valoarea punctului de referință se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat”.
De asemenea, se prevede reducerea vârstei de pensionare pentru cei care muncesc în condiții deosebite. Astfel, pentru un an realizat în condiții deosebite, vârsta se reduce cu 3 luni, iar pentru un an realizat în condiții speciale vârsta se reduce cu 6 luni. O altă modificare prevede o majorare cu 25% a punctajelor lunare pentru persoanele care au realizat stagiul de cotizare ca nevăzători.
Citește și: DNA pune sechestru pe averea lor! În ce dosar sunt implicați inculpații .
Noua Lege a Pensiilor a fost adoptată! Ce modificări au avut loc
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



