Nu vor mai fi inaugurate în acest an! Anunț Metrorex extrem de important

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 19-12-2016 22:25

Actualizat: 20-12-2016 00:58

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Chiar dacă inițial anunțaseră că vor inaugura pe final de an 2016 două stații de metrou, oficialii Metrorex și-au retras cuvintele.


Deși au organizat „Ziua porților deschise la stația de metrou Laminorului, lăudându-i aspectul, specialiștii Metrorex au concluzionat că încă nu se poate circula pe acolo.


Astfel, Metrorex a decis să amâne inaugurarea stațiilor Laminorului și Străulești, ce ar urma să intre în componența Magistralei 4: Gara de Nord - Lac Străulești.


„Întrucât la acest moment, nu au fost finalizate o serie de lucrări privind detecţia şi alarmarea la incendiu, astfel încât să fie asigurate în totalitate condiţiile de siguranţă şi confort a călătorilor, în perioada imediat următoare vor fi continuate testele de sistem şi de circulaţie a trenurilor, precum şi continuarea lucrărilor nefinalizate  pentru a putea fi create condiţiile de punere în funcţiune cu călători cât mai repede posibil (estimat în primul trimestru al anului 2017). Circulaţia cu pasageri pe această secţiune va fi anunţată public dupa finalizarea probelor”, au anunţat oficialii Metrorex, potrivit capital.ro.




 

 
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri