Casa Națională de Pensii Publice a publicat datele referitoare la numărul de beneficiari de pensii speciale. Sute de persoane se bucură de acest privilegiu.
Potrivit datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finalul anului 2019, de 9.359 persoane, în creştere cu 1,9% (plus 175 de persoane) faţă de perioada similară din 2018.
Cei mai mulţi, respectiv 3.878, erau beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, în cazul acestora înregistrându-se şi cea mai mare pensie medie, respectiv 18.716 lei, din care 17.409 lei cota suportată din bugetul de stat, iar diferenţa din bugetul asigurărilor sociale de stat.
De Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României beneficiau 840 de persoane. Pensia medie era de 5.538 lei, din care 3.076 lei suportaţi de la bugetul de stat.
În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 792 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.547 de lei (2.595 lei de la bugetul de stat).
Conform sursei citate, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.440 de pensionari, iar pensia medie se ridica la 10.891 lei, din care 7.359 lei suportaţi din bugetul de stat.
Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 609 persoane, media fiind de 7.800 lei, din care 3.844 de lei cota suportată din bugetul de stat.
De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.800 pensionari, pensia medie fiind de 4.439 lei, din care 2.525 lei suportaţi din bugetul de stat.
Vezi și:
EXCLUSIV Dumitru Cornă îl ‘denunță’ pe Marcel Vela: ‘Vrea să pună mâna pe SMURD! Minte’
Toți șoferii sunt vizați! Marcel Vela schimbă legea
EXCLUSIV Lovitură de teatru! O bancă cu peste un milion de clienți nu a plătit pensiile românilor! Reacția ministrului Muncii
Numărul pensiilor speciale în creștere! Încotro ne îndreptăm?
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



