Decizie în regim de urgență! Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a luat decizia de a-și suspenda cursurile.
Cursurule vor fi suspendat în perioada 09.03.2020 - 31.03.2020, informează instituția.
„Consiliul de Administratie al Universitatii de Medicina si Farmacie “Carol Davila” din Bucuresti intrunit in regim de urgenta, in data de 08.03.2020 ora 13.00, hotaraste:
Suspendarea cursurilor si lucrarilor practice precum si a examenelor pentru toti studentii facultatilor din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie “Carol Davila” din Bucuresti incepand cu data de 09.03.2020 si pana la data de 31.03.2020, in conformitate cu prevederile art.3 din Hotararea nr.6/06.03.2020 a Ministerului Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situatii de Urgenta.”, se precizează într-un comunicat de presă al instituției.
Sâmbătă a fost confirmat primul caz de coronavirus în Capitală.
Șeful DSU, Raed Arafat, a precizat că, începând de duminică, 8 martie, sunt interzise activităţile publice la care participă mai mult de 1.000 de persoane, fie într-o incintă, fie în aer liber, publice sau private.
Măsura este valabilă până la 31 martie şi poate fi prelungită.
„Începând de astăzi se aprobă luarea măsurii de interzicere a oricăror activităţi care presupun participarea unui număr mai mare de 1.000 de persoane. Pentru activităţile cu un număr mai mic de 1.000 de persoane, măsura va fi adoptată la nivelul local pentru fiecare eveniment în parte, pe baza unei analize a riscurilor şi a tipului de activitate (…). Aceste măsuri se pot prelungi şi după data de 31 martie. Ele sunt prevăzute până în data de 31 martie. Ele pot fi prelungite în funcţie de evoluţia la nivel european şi mondial. Măsura vizează atât activităţile publice, cât şi cele private desfăşurate în interiorul unei incinte sau în aer liber. Este o măsură preventivă la acest moment, dar este necesară”, a spus Arafat.
Întrebat dacă meciurile de fotbal se vor desfăşura fără spectatori, Arafat a răspuns: „Da. (…) Considerăm că în acest moment sunt măsuri care sunt necesare pentru prevenire. (…) Dacă este o întâlnire care depăşeşte 1.000 de persoane înseamnă că nu are loc”.
De asemenea, vor fi sistate stagiile de practică ale studenţilor în spitale şi vizitele aparţinătorilor în unităţile medicale.
„Sistarea până la data de 31 martie a stagiilor practice în spitale pentru studenţii universităţilor de medicină şi farmacie, precum şi vizitele aparţinătorilor persoanelor internate. Se exceptează la această măsură studenţii care participă în calitate de voluntar în unităţile sanitare respective”, a afirmat secretarul de stat.
Vezi și
Semnal de alarmă în toiul nopții pentru Marcel Vela: ‘Nu repetați greșeala!’
EXCLUSIV Ludovic Orban scoate la mezat activitățile sanitar-veterinare publice! Schimbarea legislativă pregătită de Guvernul PNL
EXCLUSIV Ministrul Muncii, ordin pe unitate! Să fie retras (document)
O cunoscută universitate suspendă cursurile! Decizia în regim de urgență luată azi, după anunțul lui Raed Arafat
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



