Un proiect de lege aprobat acum trei ani de senatori revine în prim-plan. Acesta a primit votul Camerei Deputaţilor şi prevede schimbări radicale în ceea ce priveşte modalitatea de plată a amenzilor contravenţionale. Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie promulgat de Klaus Iohannis şi publicat în Monitorul Oficial.
Potrivit actului normativ, amenzile vor putea fi plătite la orice unitate a Trezoreriei Statului, indiferent de domiciliul persoanei sancționate, potrivit documentului.
De asemenea, perioada în care se poate achita jumătate din cuantumul minim al amenzii nu va mai fi de doar 48 de ore. Aceasta va fi mărită la 15 zile, aşa cum preciza Bugetul.ro în urmă cu două luni. Vezi AICI!
Iniţial, procedura va fi aplicată pentru amenzile rutiere, urmând ca pe parcurs să fie extinsă şi pentru plata celorlalte amenzi contravenţionale.
"Prevederile (...) se aplică, în sistem pilot, amenzilor contravenționale la regimul circulației pe drumurile publice aplicate conducătorilor de autovehicule", scrie în propunerea de act normativ.
"Întrucât termenul de 48 de ore poate fi insuficient pentru a identifica rapid anumite sume de bani, se propuse o intervenție asupra condițiilor în care se achită jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ de sancționare. Ca urmare, se instituie o regulă generală (nu doar pentru situațiile în care prin legi speciale se prevede această posibilitate) de plată a jumătate din minimul amenzii în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal. Excepții de la această regulă vor putea fi stabilite prin legi speciale numai dacă termenele de plată vor fi mai mari de 15 zile", explică inițiatorii.
Vezi şi Toți cei care au conturi bancare trebuie să știe asta! Se lucrează la o modificare legislativă ce le-ar putea salva banii
DOCUMENT. Avem plângerea penală depusă la Parchetul General, împotriva președintelui Iohannis! Șeful statului, acuzat de comiterea a 4 infracțiuni, pentru că nu a revocat-o pe șefa DNA! Care sunt acestea
Cătălin Ioniţă a fost înlocuit! Cine este şi ce avere are noul şef al Poliţiei Române
O importantă lege a primit votul final: Cum se vor plăti amenzile contravenţionale de acum încolo
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



