O jumătate de tonă de cocaină a fost descoperită într-un depozit din județul Ilfov. Cel care a anunțat Poliția a fost chiar importatorul.
Într-un transport de circa 20 de tone de banane, de proveniență columbiană, s-au găsit și 503 kilograme de cocaină.
„La data de 26.07.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au fost sesizați de către ofițerii de poliție judiciară din cadrul BCCO București cu privire la faptul că, într-un depozit de pe raza județului Ilfov, a fost depistată o cantitate de 503 kilograme cocaină disimulată în 35 de baxuri de banane.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că, respectiva cantitate de cocaină a ajuns pe teritoriul României, într-un transport de aproximativ 20 de tone de banane, de proveniență Columbia, achiziționat de pe raza unui stat al Uniunii Europene.
Valoarea de piață a drogurilor indisponibilizate este de aproximativ 25 de milioane de euro.
Prin ordonanța Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 și art. 3 din Legea 143/2000.
Activitățile au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul BCCO București, al criminaliștilor din cadrul DGPMB – Serviciul Criminalistic și al luptătorilor SIAS.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, informează DIICOT.
Vezi și Polițiștii cer demisia Guvernului PNL-USR-PLUS-UDMR, după declarația lui Dan Barna: ‘Constatăm cu stupoare că este pe altă lume’
O jumătate de tonă de cocaină, 'picată' în brațele Poliției Române! În loc de banane, un importator a primit droguri
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 29-07-2021 14:21
Trending

08:41Sport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

12:18Economie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

17:12Entertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

17:52Actual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20:19Economie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



