În urmă cu câteva zile Cristina Țopescu a răbufnit după ce a văzut reacția jandarmilor din Piața Victoriei.
„CE VINĂ AVEȚI VOI, MĂI BĂIEȚI ?
M-am tot gândit, uitându-mă la atâtea imagini cu măcelul de la protestul de vineri și, brusc, m-a încercat un sentiment paradoxal, dată fiind situația: m-a apucat mila de jandarmii noștri. Păi ia uitați-vă mai bine la ei! În mare, ei sunt de două categorii: prima categorie, aia care-s niște brute dezlănțuite, cu voci incerte, grohăitoare, scrâșnind printre dinți înjurături dintre cele mai diverse, ba chiar uneori rostindu-le cu gura plină, cu ochii înecați în ură.
A doua categorie, cei care, cuprinși de-un irezistibil spirit de turmă, cu privirea tâmpă și ochii goi de orice gând muuult prea obositor, cu mintea deci foarte odihnită, se mișcă mecanic, mai dau niște bulane la o adică, în stânga și-n dreapta, fără să știe, însă, bieții, prea mult ce fac, fără să înțeleagă ce dreacu’ vor nebunii ăștia de protestează.
A treia categorie, excepțiile, adică ăia care nu prea se văd, nu se remarcă și nici de șefi, sunt sigură, nu sunt apreciați. Va sună cunoscut? Păi nu-i așa cam peste tot, nu cei mai zeloși sunt întotdeauna în grațiile șefilor? Aceștia se mișcă mecanic, în ritm aproximativ cu ceilalți, năuci, dar netraversați de ură sau de vreun instinct criminal. Se pierd și ei printre ceilalți.
Și-atunci, mă gândesc, jandarmii ăștia, săracii, nu merită ei oare dacă nu milă, măcar înțelegerea noastră? Păi un bolnav psihic sau un individ total depersonalizat, un inocent care nu face decât să imite ce vede și el, asemenea amărâți nu vă trezesc compasiunea? Mie da.
Ce vină aveți voi, mai băieți, până la urmă, nu? Executați și voi niște ordine, că doar nu omorâți pe nimeni. Ei, și dacă o să ne omorâți, ce sunteți de capu’ vostru, faceți și voi ce vă zic șefii, nu? Ordinul se execută, nu se discută. Ne ologiți, ne omorâți și cu asta basta!
PS: Pentru că încerc să nu judec niciodată în bloc, ci pe fiecare după faptele lui, menționez că nu intră sub incidența rândurilor de mai sus jandarmii care au reușit să nu se mânjească, dar care, sigur, sunt demni și ei de toată compasiunea, căci ce viață e asta, de miel între lupi ? Într-o țară că România, cu mințile bolnave care o conduc, unica salvare ar fi să-și caute altă meserie. Asta doar dacă vor să nu-și piardă orice urmă de demnitate”, a postat marți, 14 august, de Cristina Țopescu, pe contul său de socializare, conform libertatea.
S-a aflat cine este bărbatul în alb care a coordonat jandarmii! Ce funcție și ce salariu are
Surprize-surprize! Cine este, de fapt, „UMBRA” lui Klaus Iohannis și ce salariu are
S-a aflat: Cine este cel care a dat ordin jandarmilor să ‘cureţe’ Piaţa Victoriei și ce avere are


















