O mare nedreptate a fost îndreptată, iar statul român în posesia a mii de hectare de pădure. Mai precis peste 9.000 de hectare de pădure au intrat în posesia statului român.
9.323 de hectare de pădure din Răstoliţa, Stânceni şi Lunca Bradului, care au fost restituite iniţial moştenitorilor grofului Banffy Daniel, au revenit în proprietatea statului român, în urma unei hotărâri definitive pronunţată ieri (n.r. - miercuri) de Tribunalul Giurgiu.
S-a ajuns în această situaţie datorită unui document al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii care a demonstrat că Banffy Daniel a fost un criminal de război şi că, la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, proprietăţile i-au fost confiscate legal, scrie evz.ro.
Conform sursei citate, procesul de revizuire a hotărârii din 2007 privind retrocedarea suprafeţei de 9.323 hectare de pădure a fost iniţiat în anul 2014, de către fostul prefect Vasile-Liviu Oprea, în baza unui document emis de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). În documentul CNSAS se arăta că averea lui Banffy Daniel nu a fost preluată în mod abuziv de regimul comunist, ci a fost confiscată în baza unei sentinţe prin care era condamnat pentru instigare la crime împotriva umanităţii în perioada 1940-1944.
Potrivit documentului CNSAS, conduita lui Banffy Daniel în perioada de ocupaţie horthystă din Ardeal a fost „vădit contrară intereselor României şi populaţiei româneşti din Ardeal” şi că „faţă de această conduită, averea autorului Banffy Daniel a fost preluată de statul român”. În documentul CNSAS se arată că Banffy Daniel a fost condamnat, în 1952, la 8 ani de muncă silnică şi 10 ani degradare civică pentru instigare la crime împotriva umanităţii, prevăzute de art.3, lit. c din Decretul 207/48. Odată cu această condamnare s-a dispus şi confiscarea întregii sale averi.
Vezi și EXCLUSIV! Documente oficiale! Ce se întâmplă cu cercetările privind presupusa faptă de luare de mită a unui important șef din Poliție
Lovitură pentru clienţii Telekom: Pentru ce serviciu ar putea fi suprataxaţi
Decizie majoră referitoare la Antena 3! Trustul Intact a făcut acest anunț
O mare nedreptate a fost îndreptată! Cum a intrat statul român în posesia a mii de hectare de pădure
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 06-07-2018 14:05
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

circa 1 oră în urmăActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată
Articole Similare

circa 1 oră în urmăActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual



