O nouă măsură face prăpăd în România! Cum vor fi trimiși în șomaj 10 000 de angajați

Autor: Ancuța Paraschivoiu

Publicat: 16-08-2017 17:04

Actualizat: 16-08-2017 16:41

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Lovitură fulgerătoare pentru 10 000 de angajați, în urma unei decizii luate de BNR. Banca Națională a României a hotărât modificarea Regulamentului 20/2009, privind instituţiile financiare nebancare în forma propusă de aceasta. Specialiștii consideră că această măsură va avea efecte negative foarte mari. 


Noua măsură va închide IFN-uri și va trimite în șomaj 10 000 de persoane. Se pare că forma actuală a regulamentului va avea un impact mare asupra instituțiilor financiare, conducând la dispariția unora și la restructurarea activităţii de creditare.


"Patronatul Creditului IFN precizează faptul că, în opinia specialiştilor săi, intrarea în vigoare a propunerii de modificare a Regulamentului 20 în forma propusă pe site va produce efecte negative, directe şi indirecte, ce vor fi resimţite de către societăţile de creditare, de către clienţii acestora, precum şi de către întreaga societate, atât pe plan economic, cât şi în plan social", se spune în comunicat, remis
Agerpres.


De asemenea, se menționează și încasările mai mici la bugetul de stat şi la bugetele de asigurări sociale, precizând că IFN-urile sunt societăţi ce achită anual sume foarte mari cu titlu de impozit pe profit sau contribuţii salariale. Pe lângă aceasta, închiderea IFN-urilor ar însemna trimiterea simultan în şomaj a unui număr de aproximativ 10.000 angajaţi, adică o presiune asupra bugetului.


Vezi și Anunț URIAȘ al Olguței Vasilescu! „O altă promisiune ÎNDEPLINITĂ”

Se pare că măsura adoptată va crea o instabilitate în familiile angajaților și în rândul celor care s-au împrumutat la IFN-uri.

"Din perspectiva consumatorilor, impactul intrării în vigoare a propunerii legislative se va datora contracţiei puternice a sectorului IFN şi lipsei unor oferte de creditare şi va implica: Apariţia unei categorii de persoane care vor deveni 'neeligibili' pentru orice formă de creditare bancară, ceea ce va duce în final la imposibilitatea desfăşurării proiectelor personale sau chiar la nesoluţionarea unor urgenţe, fapt datorat lipsei ofertei reale de creditare, în condiţiile în care băncile au condiţii extrem de restrictive, de multe ori fără corespondenţă cu realitatea şi multă birocraţie; (Re)apariţia unui 'sector' nereglementat în care diverse persoane fizice vor acorda împrumuturi în baza unor contracte, asupra cărora nici BNR şi nici ANPC nu pot interveni, lucru ce va duce inclusiv la creşterea infracţionalităţii şi la efecte sociale directe şi indirecte, nedorite", se afirmă în comunicat.

Patronatul Creditului IFN consideră că este o nedreptate ca IFN-urile să se supună atâtor măsuri, spunând că acestea investec banii acționarilor să, pe când bâncile folosesc banii populației.

Potrivit noului regulament, un IFN ar trebui să asigure un capital social de 67 lei pentru fiecare 100 de lei creditaţi, în timp ce o bancă trebuie sa asigure doar 9 lei.

Vezi și A ieșit la iveală! Ce sumă importantă a împrumutat deputatul PSD care a murit de cancer și ce ar fi făcut cu ea

"În urma analizei documentelor transmise spre consultare publică pe site-ul BNR, Patronatul Creditului IFN consideră că actualul demers de modificare a Reg. 20 şi forma propusă ţinteşte în fapt o zonă de răspuns la aşteptările populiste şi la presiunile din partea scenei politice, aşteptări cauzate, probabil, de necunoaşterea realităţii", se spune în comunicat.

Acesta a mai precizat că nu au existat cazuri de executare a clienților, deoarece creditele acordate on-line au o valoare de 3.000 de lei, în timp ce pentru executarea silită imobiliară este necesar ca datoria să fie de peste 10.000 lei.

Pe lângă aceasta, patronatul menţionează că în cazul creditelor de tip on-line formula DAE nu ar trebui să se aplice deoarece ea constituie un element de comparaţie a ofertelor de credit de minim 12 luni.

Banca Naţională a României vrea să modifice Regulamentul nr. 20/2009 privind instituţiile financiare nebancare, iar printre măsurile prudenţiale propuse se menţionează cerinţe de capital suplimentare, potrivit notei de sinteză privind modificările propuse postată pe pagina de internet a băncii.

"Prezentul proiect de regulament prevede două noi criterii, suplimentare celor actuale, la îndeplinirea cărora instituţiile financiare nebancare sunt înscrise în Registrul special şi sunt supuse supravegherii prudenţiale a Băncii Naţionale a României: volumul creditelor nou acordate într-o perioadă de timp, indiferent de faptul că acestea nu se mai regăsesc în soldul IFN la data raportării (fiind deja rambursate de debitori ori cesionate) - indicator ce relevă dimensiunea reală a activităţii IFN; nivelul mediu al costurilor suportate de debitori (reprezentat de nivelul dobânzii anuale efective - DAE) practicat - indicator ce relevă, prin legătura de cauzalitate dintre preţ şi risc, o posibilă asumare de riscuri excesive de către IFN", se spune în document.

Vezi și Alertă de la Guvern! O nouă ordonanță cu impact asupra tuturor românilor

De asemenea, se menţionează "cerinţe de capital suplimentare, de 10 ori mai mari decât cerinţele maxime actuale", pentru creditele cu rate de dobândă peste nivelurile de dobândă de 200% DAE la creditele în lei luate pentru cel mult 15 zile, 100% pentru cele cu scadenţă cuprinsă între 16 - 90 zile şi 10 ori rata lombard a BNR pentru împrumuturile luate pe o perioadă mai mare de 90 de zile. În cazul creditelor în valută, BNR menţionează o rată DAR de 133% pentru creditele luate pe cel mult 15 zile, 67% pentru cele luate pe 16 - 90 zile şi de 6,7 ori rata lombard a BNR pentru scadenţe mai mari de 90 de zile.
 "La fiecare 100 de lei împrumutaţi şi la o rată a dobânzii anuale efective (DAE) peste pragurile din tabel, IFN trebuie să asigure un capital de 67 lei", se spune în notă.

Regulamentul se va aplica de la 1 octombrie 2017, iar în ceea ce priveşte creditele cu dobânzi ridicate, noile cerinţe au în vedere doar creditele acordate începând cu acea dată. Regulamentul nu se va aplica retroactiv.

 
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri