Oficial din cadrul Ministerului rus de Externe: Belarusul ar putea intra în conflictul din Ucraina

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 14-01-2023 09:15

Actualizat: 14-01-2023 08:24

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Belarusul ar putea intra în conflictul din Ucraina, dacă Kievul decide să invadeze oricare dintre cele două ţări, a transmis vineri un oficial al Ministerului rus de Externe.


 


 


Rusia s-a folosit de teritoriul Belarusului pentru a-şi lansa invazia în Ucraina, în februarie 2022, iar din octombrie a desfăşurat trupe în această ţară sub pretextul unor exerciţii militare comune. Ambele ţări au convenit între timp să îşi intensifice cooperarea militară, ceea ce a generat temeri că Moscova s-ar putea folosi de aliatul său pentru a lansa o nouă ofensivă asupra Ucrainei dinspre nord.


Într-un interviu acordat presei de stat de la Moscova, un oficial al Ministerului rus de Externe, Aleksei Polişciuk, a declarat că exerciţiile comune ale Rusiei cu Belarus sunt concepute pentru a preveni o escaladare, dar a avertizat că Minskul s-ar putea alătura conflictului din Ucraina în cazul în care Belarusul sau Rusia ar fi invadate.

"Din punct de vedere juridic, utilizarea forţei militare de către regimul de la Kiev sau invadarea teritoriului Belarusului sau al Rusiei de către forţele armate ale Ucrainei sunt motive suficiente pentru un răspuns colectiv", a declarat Polişciuk pentru agenţia de presă TASS.


Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat miercuri că ţara sa trebuie să "fie pregătită" la graniţa cu Belarus, deşi până acum spune că a văzut doar "declaraţii de forţă" venite dinspre vecinul său nordic. "Înţelegem că, în afară de declaraţii de forţă, nu vedem nimic puternic acolo, dar cu toate acestea, trebuie să fim pregătiţi atât la graniţă, cât şi în regiuni", a spus Zelenski, în condiţiile în care Moscova încearcă să îşi relanseze invazia care se clatină de luni de zile.

CASTORII, ÎN AJUTORUL UCRAINENILOR


Pădurile dese şi mlaştinile înşelătoare din zona de frontieră sunt păzite de brigada de apărare teritorială Volin, una dintre sutele de unităţi ucrainene recrutate din rândul localnicilor dispuşi să îşi apere comunităţile. Soldaţii şi ofiţerii din cadrul unităţii au declarat pentru Reuters că iarna neobişnuit de blândă le-a oferit un avantaj tactic considerabil.

Joi, pe kilometri întregi în jurul graniţei din nord-vest a Ucrainei cu Belarusul, se întâlneau râuri revărsate, noroi gros şi câmpuri inundate de apă, ceea ce face ca deocamdată să rămână puţin probabilă perspectiva unui atac rusesc care să vină de peste graniţă, în ciuda avertismentelor recente de la Kiev, scrie Reuters.


"Pe terenul propriu, totul ne va ajuta să îl apărăm - peisajul, o mulţime de râuri, care au ieşit din matcă anul acesta", a declarat Viktor Rokun, unul dintre comandanţii adjuncţi ai brigăzii Volin. Câmpurile şi vegetaţia din jurul său erau cufundate în bălţi tulburi de apă rece.


Purtătorul de cuvânt al unităţii, Serhi Hominski, spune că un ajutor nesperat pentru a face terenul impracticabil a venit de la un aliat mai puţin aşteptat: populaţia locală de castori. "Când îşi construiesc barajele, în mod normal, oamenii le distrug, dar anul acesta nu au făcut-o din cauza războiului, aşa că acum este apă peste tot", a spus el, conform news.ro
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri