Ministrul Muncii și Justiției Sociale (MMJS), Lia Olguța Vasilescu, le dă o șansă unică tinerilor care nu lucrează. Este o mutare pe care nimeni nu a mai făcut-o până acum.
Potrivit unui program intens promovat de către Olguța Vasilescu, adoptat prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2018, tinerii români fără serviciu stabil sau care sunt în perioada studiilor vor putea solicita credite de până la 40.000 de lei.
Chiar dacă Ordonanța de Urgență a apărut în Monitorul Oficial, pentru a fi pusă în practică are nevoie de norme de aplicare.
Astfel, tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 și 26 de ani vor putea obține un credit de până la 40.000 de lei. De asemenea, persoanele cu vârsta cuprinsă între 26 și 52 de ani vor putea primi până la 35.000 de lei.
Mai mult, dacă persoana care face creditul lucrează sau se angajează în perioada derulării programului „Investește în tine”, aceasta mai poate solicita alți 20.000 de lei.
Garanția statului va fi de 80%, iar dacă nu e angajat, cel care se împrumută va trebui să fie însoțit de un co-debitor, pentru restul de 20%.
Precizăm că normele de aplicare pentru programul „Investește în tine” au fost puse în dezbatere publică de către Ministerul Muncii luni, 3 septembrie.
Vezi și Vești imense pentru bugetari! Ce vor primi începând din ianuarie 2019
Ieșire explozivă a lui Rareș Bogdan! Reacție distrugătoare la adresa Guvernului, după un articol publicat de Bugetul.ro
Olguța Vasilescu le dă o șansă unică! Mișcare fără precedent! Ce vor putea face tinerii care nu lucrează
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 14-09-2018 18:12
Trending

09 febActual
Salariile pe care le încasează farmacistele de la Farmacia Tei, mai mari decât la Dr. Max sau Catena. Contează și câtă experiență au

09 febActual
Scenariu negru pentru educația din România. Rectorul Universității Politehnica Timișoara lansează avertismente

09 febActual
Tramvaiul groazei din București. Vagoanele Imperio se expun unor riscuri majore când circulă în această zonă a Capitalei

09 febActual
Greșeala din trafic care îi costă pe șoferi până la 1.300 de lei. Ce spune Codul Rutier despre circulația pe banda a doua

09 febExterne
Fără Mc, Starbucks sau Coca Cola în această țară. Pe fondul tensiunilor cu Donald Trump, danezii refuză orice este din SUA

09 febPolitica
Variantele de înlocuitori ai lui Ilie Bolojan. Premierul trebuie să se retragă, zilele acestea, din funcția de ministrul Educației

09 febPolitica
Bolojan i-a unit pe Sorin Grindeanu și George Simion. Se conturează din ce în ce mai mult o alianță PSD - AUR

09 febActual
George Simion iese la atac. Replica liderului AUR pentru cei care-l acuză că a dat bani grei pentru a ajunge la Casa Albă

09 febExterne
Locotenentul lui Putin liniștește Europa. Ministrul de Externe al Rusiei anunță în ce condiții ar putea izbucni un conflict major pe bătrânul continent

09 febPolitica
Disperarea lui Ciprian Ciucu. Primarul general al Capitalei face un apel major inclusiv la președintele Nicușor Dan
Articole Similare

08 febEconomie
Atenționarea lui Mugur Isărescu dă fiori. România se află într-o situație delicată din punct de vedere economic

07 febEconomie
BNR avertizează asupra riscurilor economice din 2026. Ce spun băncile despre taxe, credite și piața muncii
07 febEconomie
Greșeală de 44 de miliarde de dolari: O bursă crypto a trimis din greșeală o avere utilizatorilor săi

06 febEconomie
Majorările de taxe din 2025 au adus încasări record la bugetul de stat

06 febEconomie



