Guvernul condus de Viorica Dăncilă a aprobat, joi, un proiect de hotărâre care vizează toți bugetarii. Executivul a făcut mai multe modificări în ceea ce privește banii de cazare, iar toți cei care lucrează la stat trebuie să știe noile reguli!
Este vorba despre bugetarii delegați. În această categorie intră foarte mulți angajați, de la funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, la polițiști și militari.
Astfel, de la 1 ianuarie 2019, bugetarii delegați la 50 de km față de locul de muncă permanent vor beneficia de o sumă fixă de bani pentru a-și acoperi cheltuielile de cazare.
Mai mult, Cabinetul Dăncilă a schimbat și o regulă foarte importantă. Aceștia nu vor mai fi nevoiți să prezinte angajatorului documente justificative pentru a primi banii de cazare.
Potrivit proiectului de hotărâre, o persoană aflată în delegare într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 5 km, de localitatea în care își are locul permanent de muncă, beneficiază de o indemnizație de delegare, în cuantum de 20 lei/zi, indiferent de funcţia pe care o îndeplineşte şi de autoritatea sau instituția publică în care îşi desfăşoară activitatea.
Cei delegați într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă şi care nu se poate înapoia la
sfârşitul zilei de lucru beneficiază de o alocație zilnică de delegare compusă din:
a) o indemnizație de delegare, în cuantum de 20 lei/zi, indiferent de funcţia pe care o îndeplineşte şi de autoritatea sau instituția publică în care îşi desfăşoară activitatea;
b) o alocație de cazare, în cuantum 230 lei/zi, în limita căreia personalul trebuie să îşi acopere cheltuielile de cazare.
De asemenea, în situații temeinic fundamentate, alocația de cazare poate fi majorată cu până la 50%.
Vezi și Ieșire explozivă a lui Rareș Bogdan! Reacție distrugătoare la adresa Guvernului, după un articol publicat de Bugetul.ro
Indemnizația de delegare sau alocația zilnică de delegare, după caz, nu se justifică prin documente justificative, cu excepția situației în care aceasta trebuie majorată.
Pentru delegarea cu o durată de o singură zi, precum şi pentru ultima zi, în cazul delegării de mai multe zile, nu se acordă alocație zilnică de cazare, iar indemnizația de delegare se acordă numai dacă durata delegării este de cel puţin 12 ore.
Numărul zilelor calendaristice în care persoana se află în delegare se calculează de la data şi ora plecării până la data şi ora înapoierii mijlocului de transport din şi în localitatea unde îşi are locul permanent de muncă, considerându-se fiecare 24 de ore câte o zi de delegare.
Potrivit actului, personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care participă la misiuni de instrucție, exerciții militare, trageri și aplicații, în tabere, în poligoane, pe teritoriul României, la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care îşi au locul permanent de muncă, pentru care specificul activităților nu permite înapoierea la sfârșitul zilei de lucru în localitatea în care își au locul permanent de muncă, beneficiază pe perioada executării acestor tipuri de misiuni de indemnizație de delegare.
Pe perioada executării acestor tipuri de misiuni, personalul nu beneficiază de alocația de cazare.
Persoana care ocupă o funcţie de demnitate publică, precum şi persoana cu funcţie de conducere asimilată, în condiţiile legii, unei funcţii de demnitate publică din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, beneficiază pe perioada deplasării în interesul serviciului în alte localităţi din ţară de indemnizație de delegare.
Cei care se deplasează în interesul serviciului în alte localităţi din ţară şi care nu se pot înapoia la sfârşitul zilei de lucru, pot opta fie pentru acordarea alocației de cazare fie pentru decontarea cheltuielilor pentru cazare, pe baza documentelor justificative.
Vezi și EXCLUSIV! Caz halucinant! Creștere uluitoare a celei mai mari pensii din România – Ministerul Olguței Vasilescu reacționează
Persoanei detașate într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă şi care nu se poate înapoia la sfârşitul zilei de lucru i se asigură cazarea gratuită de către autoritatea sau instituția publică la care este detaşată, în clădiri ori în spaţii închiriate de aceasta în condițiile legii. I se poate deconta chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat în condiţiile legii, până la asigurarea cazării. Suma zilnică în limita căreia se compensează chiria nu va putea depăşi limita alocației de cazare.
Persoana care în perioada delegării îşi pierde temporar capacitatea de muncă, pe timpul incapacităţii, pe lângă indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, beneficiază de indemnizația de delegare, şi de alocația de cazare, după caz.
Persoana care în perioada detașării îşi pierde temporar capacitatea de muncă, pe timpul incapacităţii, pe lângă indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, beneficiază și de indemnizația de detașare. Persoana respectivă îşi păstrează dreptul de cazare şi pe timpul spitalizării, se arată în document.
Personalul autorităţilor şi instituţiilor publice, delegat sau detaşat în localităţi situate la distanţe mai mari de 5 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă, are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport dus-întors, după cum urmează:
a) cu avionul, pe orice distanţă, clasa economică sau low cost, cu aprobarea prealabilă a
conducătorului autorității sau instituției publice;
b) cu orice fel de tren, după tariful clasei a II-a, pe distanţe de până la 300 km, şi după
tariful clasei I, pe distanţe mai mari de 300 km;
c) cu navele de călători, după tariful clasei I;
d) cu mijloace de transport auto şi transport în comun;
e) cu mijloace de transport auto ale autorităților sau instituțiilor publice, dacă acestea au
asemenea posibilităţi, cu încadrarea în consumurile lunare de combustibil, stabilite potrivit
legii;
f) cu autoturismul aflat în proprietatea sau folosința angajatului în condițiile legii.
Vezi și O importantă bancă din România își schimbă numele de la 1 decembrie! Care va fi noua denumire
Decontarea cheltuielilor de transport în şi din localitatea de delegare sau de detaşare, cu excepția celor efectuate în condițiile prevăzute la lit. e) și f) ale alin. (1), se face numai pe baza legitimaţiilor de călătorie. În cazul pierderii legitimaţiilor de călătorie, acestea pot fi reconstituite în condiţiile reglementărilor în vigoare.
Decontarea cheltuielilor pentru utilizarea vagonului de dormit sau cușetei este permisă numai în cazul călătoriilor efectuate pe timp de noapte, pe distanţe de peste 300 km.
Are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport pe calea ferată după tariful clasei I, pe orice fel de tren, indiferent de distanţă, persoana care îndeplineşte funcţia de secretar general, secretar general adjunct, director general, director şi adjunct al acestora, precum şi cea care îndeplineşte altă funcţie asimilată acestora, în condițiile legii.
Costul tichetelor pentru rezervarea locurilor, costul suplimentelor de viteză, precum şi comisioanele percepute de agenţiile de voiaj intră în cheltuielile de transport care se decontează.
Deplasarea cu autoturismul se poate face numai cu aprobarea prealabilă a conducătorului autorității sau instituției publice, atât pentru persoana delegată sau detașată în proprietatea sau folosința căreia se află autoturismul, cât şi pentru persoanele din cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice care se deplasează împreună cu aceasta.
În acest caz, persoana delegată sau detașată în proprietatea sau folosința căreia se află autoturismul va primi contravaloarea a 7,5 litri carburant la 100 km parcurşi pe distanţa cea mai scurtă.
Distanța cea mai scurtă dintre localități este distanța calculată pe drumuri publice pentru stabilirea distanțelor se va utiliza un calculator de rute.
Documentele justificative emise pe perioada deplasării vor fi avute în vedere numai pentru stabilirea prețului carburantului.
Persoana care ocupă o funcţie de demnitate publică, care se deplasează, în interesul serviciului, în alte localităţi din ţară, beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport, indiferent de distanţa şi de mijlocul de transport folosit.
De aceleaşi drepturi şi condiţii beneficiază şi persoana care ocupă o funcție, asimilată, în condiţiile legii, unei funcţii de demnitate publică. De acestea prevederi beneficiază şi personalul care asigură protecţia nemijlocită a persoanelor care ocupă ofuncție de demnitate publică.
În cazul în care deplasarea se efectuează cu autoturismul aflat în proprietate sau folosință, persoanele primesc contravaloarea a 7,5 litri carburant
la 100 km parcurşi pe distanţa cea mai scurtă.
În cazul în care deplasarea se efectuează cu mijloace de transport auto ale autorităților sau instituțiilor publice, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare, aceasta se realizează cu încadrarea în consumurile lunare de combustibil, stabilite potrivit legii.
În cazul în care condiţiile de transport permit ca persoana detașată sau persoana aflată în delegare într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă, să se înapoieze zilnic în localitatea de domiciliu, după terminarea programului de lucru, din localitatea unde este trimisă în detașare sau în delegare, ordonatorul de credite poate aproba, la solicitarea acesteia, decontarea cheltuielilor zilnice de transport sau costul unui abonament de transport, dacă cheltuielile astfel efectuate sunt mai mici decât cele pentru plata alocației zilnice de delegare sau a indemnizației de detașare și cazării şi dacă prin aceasta nu se afectează bunul mers al activităţii la locul detașării sau delegării. În această situaţie nu se acordă indemnizația de
detașare sau alocația zilnică de delegare, după caz.
Vezi și Răsturnare de situație! Declarație-surpriză a lui Eugen Teodorovici
- Se decontează drept cheltuieli de transport şi:
a) cheltuielile pentru transportul efectuat cu mijloacele de transport în comun la şi de la aeroport, gară, autogară sau port, în cazul în care acestea sunt situate în altă localitate, precum și cheltuielile aferente transportului efectuat în regim de taxi sau car sharing, în intervalul în care serviciile de transport public în comun nu sunt disponibile;
b) cheltuielile de transport efectuate în localitatea unde se execută delegarea sau detaşarea, cu mijloacele de transport în comun, dus-întors, pe distanţa dintre gară, aerogară, autogară sau port şi locul delegării sau detaşării ori locul de cazare, precum și cheltuielile aferente transportului efectuat în regim de taxi sau car sharing, în intervalul în care serviciile de transport public în comun nu sunt disponibile;
c) cheltuielile efectuate cu mijloacele de transport în comun, pe distanţa dintre locul de cazare şi locul delegării sau detaşării;
d) taxele pentru trecerea podurilor;
e) taxele de traversare cu bacul;
f) taxele de aeroport, gară, autogară sau port;
g) alte taxe privind circulaţia pe drumurile publice, prevăzute de dispoziţiile legale în
vigoare;
Cheltuielile de transport se decontează şi în următoarele cazuri:
a) persoana este chemată, înainte de terminarea misiunii, din localitatea unde se află în delegare sau detaşare;
b) persoana întrerupe delegarea sau detaşarea şi se înapoiază în localitatea în care se află locul permanent de muncă, din cauza incapacităţii temporare de muncă, dovedită cu certificat medical.
Nu se admit la decontare:
a) taxele percepute suplimentar pentru bagajele personale;
b) cheltuielile de transport ale persoanei care are asigurat, de către autoritatea sau instituția publică, transportul gratuit în interesul serviciului;
c) cheltuielile de transport pentru înapoiere, în cazul în care persoana, după terminarea delegării sau detaşării, a rămas să-şi efectueze concediul de odihnă sau datorită altor cauze de ordin personal;
d) cheltuielile de transport pentru înapoiere, în cazul în care salariatul întrerupe timpul aferent delegării sau detaşării din cauza unor interese personale.
Persoana care are locul permanent de muncă în altă localitate decât aceea în care îşi are domiciliul, nu beneficiază, pe timpul cât este trimisă în delegare sau detaşare în localitatea de domiciliu, de alocație de delegare sau indemnizație de detașare și cazare gratuită. Acestei persoane i se decontează numai cheltuielile de transport, după caz.
Personalul autorităților și instituțiilor publice încadrat pe funcţii pentru care, prin fişa postului, are stabilite sarcini care necesită deplasări frecvente cu mijloace de transport în comun, inclusiv cu metroul, are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport efectuate pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu în cadrul localităţii în care îşi desfăşoară activitatea.
Decontarea cheltuielilor de transport se efectuează de regulă lunar, pe baza unei note aprobate de ordonatorul de credite, în care trebuie să se specifice mijloacele de transport utilizate şi cheltuielile efectuate, însoţită de documente justificative.
Decontarea cheltuielilor de transport efectuate pe bază de abonament se poate face numai cu aprobarea ordonatorului de credite, la propunerea conducătorului compartimentului din care fac parte persoanele care efectuează aceste deplasări, pe bază de fundamentări din care să rezulte că acest sistem este mai economic decât decontarea călătoriilor individuale, verificate și vizate de către conducătorul compartimentului financiarcontabil.
Funcţiile cu sarcini ce impun deplasarea frecventă în interesul serviciului în cadrul localităţii se stabilesc de către ordonatorii principali de credite atât pentru aparatul propriu, cât şi pentru autoritățile și instituțiile publice aflate în subordinea, coordonarea sau sub
autoritatea acestora.
Decontarea cheltuielilor pentru transportul efectuat în condiţiile prezentului articol este permisă numai pentru transportul în interesul serviciului, nu şi pentru deplasările personalului de la domiciliu la locul de muncă şi de la locul de muncă la domiciliu.
Vezi și A dat lovitura! Ce legătură are miliardarul ION ȚIRIAC cu SERVICIILE SECRETE române
Persoana trimisă în delegare sau detaşare are dreptul să primească, în condiţiile legii, un avans, stabilit în raport cu numărul zilelor de deplasare, dar nu mai mult decât totalul cheltuielilor de delegare sau de detaşare pentru 30 de zile calendaristice.
Acordarea avansului şi justificarea acestuia se fac în condiţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare.
Persoana trimisă în delegare este obligată să obţină pe ordinul de deplasare, de la autoritatea sau instituția publică la care se deplasează, viza conducătorului autorității sau instituției publice sau a înlocuitorului acestuia, indicând data şi ora sosirii şi a plecării.
Sunt scutite de această viză persoanele care ocupă o funcţie de demnitate publică și persoanele care ocupă o funcţie de demnitate publică, precum şi persoanele cu funcţie de conducere asimilată, în condiţiile legii, unei funcţii de demnitate publică din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice.
Vești imense pentru bugetari! Ce vor primi începând din ianuarie 2019
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

35 minute în urmăEconomie
Când debutează Neptun Deep, proiectul OMV Petrom și Romgaz. Planul, pe termen lung, ne-ar ajuta să exportăm gaze

13:30Economie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

13:00Economie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

12:30Economie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

12:00Economie



