OMS, despre prezența unei noi tulpini ai virusului Sars-Cov-2 . Ce spune Organizația

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 15-12-2020 20:15

Actualizat: 15-12-2020 18:18

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Marea Britanie a informat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) asupra prezenţei unei tulpini noi a virusului Sars-Cov-2  pe teritoriul ţării.


Marea Britanie a informat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) asupra prezenţei unei noi tulpini a coronavirusului pe teritoriul ţării, însă oamenii de ştiinţă nu au studiat încă dacă aceasta este mai contagioasă sau dacă provoacă un răspuns imun diferit, a anunţat marţi OMS, transmite Agerpres.

Autorităţile britanice au anunţat că nu deţin până în prezent nicio dovadă că această variantă se comportă în mod diferit în comparaţie cu altele aflate în circulaţie, potrivit OMS. Totodată, agenția cu sediul în Geneva a subliniat că este normal ca virusurile să sufere în timp mutaţii şi că majoritatea acestor modificări au puţine efecte, sau deloc, asupra transmiterii sau gravităţii bolii, relatează DPA.

Tulpina de virus care a fost detectată în sud-estul Angliei a fost izolată la pacienţi şi va fi studiată în laboratoare din Marea Britanie, conform OMS. Ministrul britanic al Sănătăţii, Matt Hancock, a solicitat luni vigilenţă în privinţa noii variante.

Citește și:


Document. Mutări la vârful Ministerului de Interne, în ianuarie 2021! Vor fi puși șefi plini la ‘Doi și-un sfert’ și DGA


Super veste pentru toți angajații acestei companii! Vor avea parte de o primă de Crăciun de 500 de euro


Blocajul din negocierile dintre PNL, USR-PLUS și UDMR ar putea lovi în toți șoferii! Din ianuarie 2021, amenzile ar putea crește semnificativ

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri