Marius Pașcan, prim-vicepreședinte PMP - partidul fondat de Traian Băsescu -, a lansat un atac dur la adresa noului ministru al Apărării, Angel Tîlvăr.
La mai bine de trei decenii de la Revoluție, spune Pașcan, „România se află tot pe mâinile urmașilor foștilor securiști, ascunși prin politică și infiltrați abil în partidele care conduc astăzi România”.
„Securiștii n-au murit, prin urmași au revenit...
Într-o perioadă complicată geopolitic și chiar periculoasă, cu război la granițele României, să așezi un personaj politic ca ministru al Apărării, fără nicio expertiză concretă în domeniu, este de-a dreptul halucinant. Senatorul PSD Angel Tîlvăr ocupă de 25 de ani funcții publice, fără a se fi remarcat prin ceva anume... Este un profesor de engleză care a renunțat la respectiva profesie la vârsta de 40 de ani.
În 2012, la 50 de ani, și-a susținut teza de doctorat, pe care i-ar fi completat-o, editat-o, tehnoredactat-o, una dintre angajatele Muzeului Vrancei, care în declarația dată procurorilor spunea că a lucrat vreme de trei ani pe manuscrisul social-democratului devenit ministru al Apărării (conform „Deutsche Welle”).
Vezi și Omul propus de PSD pentru Apărare, în locul lui Vasile Dîncu: A făcut parte din Guvernul Ponta 4 și este fiu de șef de Contrainformații Militare
Chiar în aceste condiții, a ajuns președinte al delegației României la Adunarea Parlamentară a NATO. Totuși, din această înaltă demnitate publică, nu s-a făcut prin nimic remarcat, nu există declarații sau performanțe în activitate care să fi fost preluate de presă, cum nu a ieșit în evidență defel (este parlamentar din 2004) nici ca membru în legislativul autohton. Are totuși o „calitate”, tatăl său este un fost colonel de Securitate (ofițer de contra-informații în cadrul Inspectoratului Ministerului de Interne al județului Vrancea).
Așadar, după mai bine de trei decenii de la așa-zisa revoluție populară, România se află tot pe mâinile urmașilor foștilor securiști, ascunși prin politică și infiltrați abil în partidele care conduc astăzi România. Mulțumiți-i PSD, se pare aflat la mare ananghie în privința unor oameni de calitate, care s-ar cuveni să fie pregătiți și promovați pentru demnitățile publice importante din fruntea patriei noastre.
În fiecare zi, un nou argument pentru România politic eșuată, descrisă cinic de președintele Iohannis”, este mesajul lui Pașcan.
Vezi și Noul ministru al Apărării, Angel Tîlvăr, despre faptul că tatăl său a fost șef de Contrainformații: Nu am făcut niciodată un secret din ceea ce sunt, ceea ce am făcut, ce fac şi ce voi fac
Angel Tîlvăr este fiul lui Petre Tîlvăr, fost colonel de Securitate și șef al Contrainformațiilor pe județul Vrancea.
În legătură cu acest subiect, noul șef al Apărării a precizat că și-ar dori să trăiască într-o țară „în care dosarele de cadre să fie mai puţin importante decât activitatea fiecăruia”.
„Mi-aş dori foarte mult să trăiesc într-o ţară în care dosarele de cadre să fie mai puţin importante decât activitatea fiecăruia. Mi-aş dori foarte mult ca, prin munca pe care am făcut-o şi pe care o fac, să demonstrez că orice cetăţean al acestei ţări este dispus să pună umărul la progresul acestei ţări. (...) Eu nu am făcut niciodată un secret din ceea ce sunt, ceea ce am făcut, ce fac şi ce voi face”, a spus Tîlvăr.
Omul lui Traian Băsescu îl desființează pe noul ministru al Apărării: Securiștii n-au murit, prin urmași au revenit
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 03-11-2022 09:31
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



