Opoziția ia atitudine! Ce 'promisiune seducătoare' trebuia îndeplinită de coaliția PSD-ALDE până la 1 septembrie

Autor: Ancuța Paraschivoiu

Publicat: 05-09-2017 08:42

Actualizat: 05-09-2017 07:49

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Luni, în plenul Camerei Deputaților, la "Ora prim-ministrului", unde a fost prezent premierul Mihai Tudose pentru a prezenta starea economiei, coaliția PSD-ALDE a fost atacată din toate părțile. Dacă cei din PNL au luat cu asalt cele 6 luni de guvernare și rezultatele lor și Victor Ponta a vorbit despre rectificarea bugetară, cei din PMP au scos în evidență promisiunile neîndeplinite de coaliție.


"Domnilor de la PSD, mă așteptam ca astăzi să veniți să ne prezentați cu aceeași convingere cu care o făceați în urmă cu câteva luni, când ne spuneați cât de dezamăgiți sunteți de propriul guvern, să ne prezentați obiectiv stabilit — obiectiv îndeplinit. În realitate, lucrurile stau așa cum le simt românii nu cum le cosmetizăm, pentru că putem constata foarte simplu, cel puțin din rapoartele privind execuția bugetară prezentate de Ministerul Finanțelor, analizând indicatorii din 2015, drept exemplu în comparație cu 2017 pentru perioada ianuarie — iulie putem constata următoarele chestiuni: veniturile realizate au scăzut, în timp ce deficitul a crescut dramatic, în cadrul bugetului de stat se disting încasări de TVA care au scăzut dramatic, de la 23,2 miliarde de lei în 2015 la 15,8 miliarde de lei în 2017. La bugetul asigurărilor sociale de stat situația este și mai complicată deoarece, deși valoarea punctului de pensie a crescut simțitor, veniturile realizate în 2017 sunt aproape la fel ca cele din 2015", a afirmat Tomac, în plenul Camerei Deputaților, potrivit
Agerpres.

El a adăugat că "o promisiune seducătoare" a PSD era reducerea numărului taxelor, tarifelor și comisioanelor la maximum 50 și încă această promisiune nu a fost realizată până la 1 septembrie 2017, când trebuia prezentat nomenclatorul taxelor din România.


Vezi și 
Dacia pregătește o surpriză pentru 2018! Cum va arăta noul model care va costa doar 3 500 de euro

Șocant! Taxă la BISERICĂ pentru cei care vor să obțină permisul: Cum este posibil și în ce oraș din România se aplică


INTERVIU Sorin Susanu, șef regional ANPC. Ce ASCUNDE, de fapt, scandalul Kaufland Odorheiu Secuiesc

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri