Orban: 'Eu nu mă joc cu soarta României. Această moțiune e o aventură care nu are nicio șansă să fie dusă la bun sfârșit'

Autor: Ion Motea

Publicat: 18-08-2020 13:15

Actualizat: 18-08-2020 12:48

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Guvernul analizează posibilitatea invocării unui conflict juridic de natură constituțională privitor la depunerea unei moțiuni de cenzură în vacanța parlamentară, anunță premierul Ludovic Orban, după ce PSD a depus în Parlament moțiunea „Guvernul PNL - De la Pandemie la pande-mită generalizată”.


 

„Analizăm posibilitatea nu de a ataca la Curte, ci de a invoca un conflict juridic de natură constituțională privitor la depunerea unei moțiuni de cenzură în vacanța parlamentară. În 30 de ani nu s-a întâmplat așa ceva. Sesiune extraordinară… de fapt e vacanță parlamentară. Sesiunea extraordinară se convoacă tocmai pentru că e vacanță parlamentară. Ce țară ar fi aia în care Guvernul ar fi asediat în vacanțele parlamentare cu moțiuni de cenzură?”, anunță Ludovic Orban.

El cataloghează moțiunea de cenzură drept „un act de iresponsabilitate care atacă interesele fundamentale ale României și ale societății românești”.


„Eu nu mă joc cu soarta României. În momentul în care mi-am asumat poziția de premier am făcut-o în deplină cunoștiință de cauză. (…) Această moțiune e o aventură care nu are nicio șansă să fie dusă la bun sfârșit”, conchide premierul.


Moțiunea de cenzură „Guvernul PNL - De la Pandemie la pande-mită generalizată” a fost depusă luni, a anunțat liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu.

Citește și:


Legea a fost promulgată! Se aplică începând cu luna octombrie


Cine sunt greii care se bat pentru mega contractul de construire a bazei NATO de la Câmpia Turzii


EXCLUSIV Radiografie la fața locului! Detaliul care le-ar fi putut scăpa anchetatorilor în cazul uciderii lui Emi Pian: ‘Erau mai mulți din clanul Rinu’ (surse)
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri