"E o constatare de bun-simţ. Noi am făcut bulgetul în conformitate cu prevederile legale faţă de ceea ce priveşte salarizarea în sectorul public. Vreau să mai clarific încă o dată: sunt prevăzuţi banii pentru creşterea salariilor cadrelor didactice. De asemenea, am prevăzut banii pentru creşterea pensiilor. Posibilitatea de a modifica legea pensiilor prin actualul parlament nu este foarte mare. Sigur că noi am susţinut formula de creştere anuală, care era de bun-simţ, compensarea 100% a inflaţiei, plus includerea a 50% din creşterea salariului brut, pentru a creşte puterea de cumpărare a pensiei în funcţie de creşterea economică. În mod normal, orice creştere de venit trebuie să aibă la bază nişte realităţi economice. V-am prezentat creşterea salariului mimim brut pe economie, la baza căruia am pus o formulă care ţine cont de inflaţie şi de creşterea indicelui de productivitate", a afirmat Ludovic Orban.
Orban reacționează după ce guvernatorul BNR a criticat creșterea pensiilor cu 40%: E o constatare de bun-simţ
Sursă foto: bugetul.ro
Premierul Ludovic Orban îi dă dreptate lui Mugur Isărescu, după ce guvernatorul BNR a criticat prevederea din legea pensiilor care ar urma să ducă la o creştere de 40% de la 1 septembrie. Orban dă de înţeles că ar vrea să modifice legea, însă prin actualul parlament acest lucru nu este posibil.
"E o constatare de bun-simţ. Noi am făcut bulgetul în conformitate cu prevederile legale faţă de ceea ce priveşte salarizarea în sectorul public. Vreau să mai clarific încă o dată: sunt prevăzuţi banii pentru creşterea salariilor cadrelor didactice. De asemenea, am prevăzut banii pentru creşterea pensiilor. Posibilitatea de a modifica legea pensiilor prin actualul parlament nu este foarte mare. Sigur că noi am susţinut formula de creştere anuală, care era de bun-simţ, compensarea 100% a inflaţiei, plus includerea a 50% din creşterea salariului brut, pentru a creşte puterea de cumpărare a pensiei în funcţie de creşterea economică. În mod normal, orice creştere de venit trebuie să aibă la bază nişte realităţi economice. V-am prezentat creşterea salariului mimim brut pe economie, la baza căruia am pus o formulă care ţine cont de inflaţie şi de creşterea indicelui de productivitate", a afirmat Ludovic Orban.
"E o constatare de bun-simţ. Noi am făcut bulgetul în conformitate cu prevederile legale faţă de ceea ce priveşte salarizarea în sectorul public. Vreau să mai clarific încă o dată: sunt prevăzuţi banii pentru creşterea salariilor cadrelor didactice. De asemenea, am prevăzut banii pentru creşterea pensiilor. Posibilitatea de a modifica legea pensiilor prin actualul parlament nu este foarte mare. Sigur că noi am susţinut formula de creştere anuală, care era de bun-simţ, compensarea 100% a inflaţiei, plus includerea a 50% din creşterea salariului brut, pentru a creşte puterea de cumpărare a pensiei în funcţie de creşterea economică. În mod normal, orice creştere de venit trebuie să aibă la bază nişte realităţi economice. V-am prezentat creşterea salariului mimim brut pe economie, la baza căruia am pus o formulă care ţine cont de inflaţie şi de creşterea indicelui de productivitate", a afirmat Ludovic Orban.
Explorează subiectul
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



