sursa foto:  digi24.ro

Organizția Mondială a Sănătății a condamnat ‘în cei mai fermi termeni’ invazia Federației Ruse în Ucraina

 Ţările membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au adoptat o rezoluţie prezentată de Ucraina care condamnă „în cei mai fermi termeni” agresiunea militară a Rusiei şi atacurile asupra serviciilor de sănătate pe teritoriul ucrainean.

 

Textul, adoptat cu 88 de voturi pentru, 12 împotrivă şi 53 de abţineri, nu prevede sancţiuni concrete împotriva Rusiei în cadrul OMS, relatează AFP

Rezoluţia prezentată de Rusia, considerată de Moscova „mai neutră”, a fost denunţată de ambasadorul francez Jérome Bonnafont, în numele UE, drept o „încercare cinică de a denatura faptele”. Ea a fost respinsă cu 66 de voturi pentru, 12 împotrivă şi 70 de abţineri.

Potrivit celui mai recent bilanţ al OMS, 256 de atacuri au avut loc asupra serviciilor de sănătate în Ucraina, care au provocat moartea a 75 de membri ai personalului medical.

Rezoluţia adoptată joi subliniază că agresiunea „constituie o situaţie excepţională, care afectează grav sănătatea populaţiei ucrainene şi care are repercusiuni asupra sănătăţii în regiune şi nu numai”.

Ambasadoarea Ucrainei la Geneva, Ievhenia Filipenko, a cerut Rusiei: „Opriţi atacurile împotriva spitalelor şi a altor instituţii sanitare, respectaţi dreptul internaţional umanitar”.

 

Ea a insistat asupra crizei alimentare care ameninţă lumea din cauza războiului.

 

„Milioane de tone de cereale sunt blocate pentru export, ceea ce va afecta statele cele mai sărace”, a insistat ea.

Ambasadorul francez Jérome Bonnafont, care s-a exprimat în numele UE, a explicat că acest text „nu depăşeşte mandatul OMS, rămâne concentrat pe probleme legate de sănătate, nu suspendă în niciun caz cooperarea dintre OMS şi Rusia, şi nu aplică un dublu standard în funcţie de ţara în cauză”.

Multe ţări consideră că aliaţii Ucrainei aplică standarde duble, neglijând alte crize, şi că cooperarea în domeniul sănătăţii este un domeniu separat care trebuie menţinut.

În timp ce rezoluţia prezentată de Ucraina cere Rusiei să înceteze imediat toate atacurile asupra spitalelor şi a altor instituţii sanitare, să protejeze personalul medical şi să respecte Convenţiile de la Geneva şi dreptul internaţional umanitar în general, ea nu prevede pentru moment reducerea rolului Moscovei în cadrul OMS.

 

Ţările africane s-au abţinut în mare parte să voteze textul ucrainean, cu excepţia Rwandei şi a Ciadului, care au votat pentru.

 

După invazia rusă pe 24 februarie, Ucraina, ajutată de SUA şi aliaţii săi europeni, şi-a propus să izoleze diplomatic Rusia, mai ales în cadrul forurilor ONU.

Rusia şi-a prezentat propriul text deoarece consideră că textul ucrainean este „exces de politizat” şi „anti-rus”.

Printre altele, textul prezentat de Rusia denunţă „atacuri îndreptate împotriva civililor şi a echipamentelor medicale” şi alte încălcari ale dreptului internaţional umanitar.

Toate acestea reprezintă fapte de care sunt acuzate forţele ruse din Ucraina. „Singurul lucru (pe care ruşii) nu l-au făcut a fost să-şi asume responsabilităţile pentru criza sanitară de care doar ei sunt vinovaţi”, a denunţat Sheba Crocker, ambasadoarea Statelor Unite.

La rândul său, reprezentantul Rusiei, Alexander Alimov, a declarat după vot că „rezoluţia (ucraineană) nu ţine cont de geneza crizei şi de violenţele comise de Kiev împotriva propriului popor (…) şi de absenţa totală a responsabilităţii regimului de la Kiev”, informează agerpres.ro.

Vezi și:

Ar putea urma ceva mai cumplit pentru omenire? OMS, despre variola maimuței: ‘Nu știm dacă nu cumva vedem decât vârful aisbergului’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare