Ovidiu Nicolescu, preşedintele de onoare al Consiliului Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), a afirmat, luni, într-o conferinţă de specialitate, că proiectul Legii privind sistemul public de pensii sabotează interesele majore ale economiei, în condiţiile în care prevede o creştere a punctului de referinţă cu 79% în următorii trei ani
"Modificarea legislaţiei privind sistemul public de pensii are implicaţii multiple sociale şi economice, fiind imperios necesar ca înainte de luarea unei hotărâri în acest domeniu să fie realizate ample analize de impact (social, bugetar, economic) şi consultări cu partenerii sociali şi organizaţiile societăţii civile. Conform proiectului, valoarea punctului de referinţă va creşte de la 1.265 de lei, la 1 septembrie 2019, la 1.875 de lei, la 1 septembrie 2021. Aceasta înseamnă o creştere cu 79%, fapt nemaiîntâlnit în vreo altă ţară. Această majorare a pensiilor va aduce creşteri ale taxelor şi impozitelor, dar şi a inflaţiei, cu până la 15%", a spus Ovidiu Nicolescu.
Conform acestuia, noua Lege a sistemului public de pensii trebuie să respecte pe deplin principiile politicii fiscal-bugetare, precum principiul transparenţei, al stabilităţii, cu asigurarea predictibilităţii pe termen mediu, al responsabilităţii fiscale, al echităţii, cu luarea în calcul a impactul financiar potenţial asupra dezvoltării economice pe termen mediu şi lung.
Reprezentanţii CNIPMMR apreciază că în 2018 va exista un deficit de circa 7 miliarde de lei la bugetul de pensii, ce va fi acoperit de la bugetul general. Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză estimează 5,7 milioane de salariaţi şi un salariu mediu brut de 5.362 lei în 2021 (netul urmând să fie 3.313 lei). Astfel, 21,25% din salariul mediu brut în 2021 ar genera venituri la bugetul de pensii de 78 miliarde de lei, în condiţiile unei colectări integrale, iar cheltuielile pentru pensii în 2021 vor fi de 115 miliarde lei, deficitul fiind de peste 30 miliarde de lei.
Vezi și Lovitură de proporții dată de Florin Călinescu! Suma uriașă care i-a intrat în conturi
ANCOM avertizează! Puteți lua amenzi usturătoare dacă aveți aceste electronice în locuință
Toți șoferii de mașini diesel sunt vizați! Cât mai pot circula
Dezvăluiri despre noua Lege a pensiilor! Pe cine sabotează aceasta
Trending

08:19Actual
Alertă meteo pentru 6 județe din România, din 26 martie. Prognoza ANM cu vijelie și ninsori

14:28Actual
Domeniul în care se caută urgent 10.000 de angajați, dar prea puțini doresc. Salariile sunt peste medie

12:20Actual
Radiere fiscală 2026. Pași esențiali după ce ai vândut mașina și actele necesare

21:12Actual
Mai avem Lumina Sfântă în 2026? Anunț oficial de la Ambasada României în Israel

18:09Actual
IKEA dă 250 de lei gratis pentru clienții fideli. Oferta începe din 1 aprilie 2026
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



