Vergil Chițac a transmis recent că a semnat contactul de vânzare-cumpărare pentru Palatul Reginei Maria din Mamaia. Castelul Regal va intra într-un amplu și costisitor proces de restaurare, alături de alte 14 obiective de interes național și european. Ulterior, va intra în administrarea Primăriei Constanța și va putea fi vizitat de oameni din întreaga lume.
După ani buni de judecată, procese, lupte ale statului în instanță, Constanța își primește înapoi „comoara”, chiar cu același preț la care fusese vândută, acum peste 20 de ani. Valoarea de cumpărare a fost stabilită la 30,38 euro/mp, fără TVA. Ținând cont că terenul pe care este construit are peste 1,5 hectare, a fost nevoie de o avere pentru a răscumpăra castelul.

„Am semnat contractul de vânzare-cumpărare a terenului de 1,5 hectare aferent Castelului Regal din stațiunea Mamaia. Prețul plătit este identic cu cel cu care terenul a fost vândut în urmă cu două decenii. Avem un plan comun cu Ministerul Culturii pentru a readuce castelul la viață.
Terenul de 1,5 ha va fi transmis Ministerului Culturii, iar împreună cu castelul va face parte din proiectul național patronat de Ministrul Culturii „Temelii culturale”, prin care vor fi salvate 14 obiective de interes național și european. Luna trecută clădirea care a fost transformată în „Club Castel” a fost predată către Ministerul Culturii. Acum, atât terenul, cât și castelul reginei vor intra într-un amplu proces de reabilitare. După finalizarea lucrărilor, monumentul va intra în administrarea Primăriei Constanța. Încet dar sigur, Constanța își va recăpăta valorile culturale. Ca și Cazinoul de pe faleză, Castelul Regal din Mamaia va reprezenta un nou punct turistic de atracție", a declarat edilul Vergil Chițac.
Palatul Reginei Maria din Mamaia a obținut deja finanțarea necesară pentru reconsolidare, de dinainte de a se finaliza procesul
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, spunea, de luni bune, că a fost deja obținută finanțarea necesară pentru a putea readuce Palatul Reginei Maria la viață. Mai erau de rezolvat doar chestiunile juridice și administrative. De acum, pot începe toate demersurile necesare pentru a reface clădirea ridicată acum un secol.

„Avem deja finanțarea. Tot ce ne rămâne este să rezolvăm problemele juridice pentru a putea interveni! Palatul Regina Maria din Mamaia este un simbol al istoriei noastre, care trebuie să fie salvat și păstrat pentru generațiile viitoare!”, a spus Raluca Turcan.
Nu se știe exact când va intra în renovare, de fapt, Palatul Reginei Maria. Autoritățile vor reveni cu informații în următoarea perioadă. Cert este că va fi nevoie de ani pentru acest proces.



















